În urma unui studiu, ce a fost publicat în Journal of Nutritional Biochemistry, s-a demonstrat că vinul roşu conţine un compus care arde grăsimile depozitate în ficat. De aceea, este recomandat să beţi câte un pahar de vin (150 de ml) de două-trei ori pe săptămână.
Cercetătorii au analizat efectele pe care le au asupra ficatului şi a celulelor de grăsime anumite substanţe chimice provenite din struguri Muscadine, un soi din în sud-estul Statelor Unite ale Americii.
Se pare că unul dintre compuşi, mai exact acidul elagic, a dus la încetinirea semnificativă a creşterii numărului de celule de grăsime existente, ca şi a formării unora noi.
Poate combate tulburările metabolice
Aşa s-a ajuns la concluzia că un consum moderat de vin roşu este un bun mijloc de a contribui la combaterea obezităţii şi a tulburărilor metabolice asociate, cum ar fi steatoza hepatică.
Ce spun alte studii
Au existat şi alte studii în care s-au folosit cobai supraponderali şi substanţe din vin din soiuri de struguri Pinot. Ficatul cobailor care au consumat echivalentul unui pahar şi jumătate pe zi din sucul acestor struguri a acumulat mai puţină grăsime decât al specimenelor care nu primiseră extras de struguri.
E important să ştii ce să pui în coşul de cumpărături
Aceste studii nu încurajează înlocuirea medicamentelor existente cu struguri, ci orientarea către alimente sănătoase.
„Dacă vă faceţi cumpărăturile ştiind ce aliment este bun pentru problemele dvs. de sănătate, ar fi bine ca acest fruct (strugurii) sau o sticlă de vin roşu să nu lipsească de pe lista de cumpărături", recomandă cei care au realizat studiul.
© Copyright Stiri din Sanatate