Unguente naturale recomandate in celulita
Unguente naturale recomandate in celulita

Afectiunea poate fi constatata la circa 70-80% dintre femeile de peste 18 ani, atat la cele obeze, cat si la cele suple, care, din comoditate, evita sa faca miscare, cu un minimum de efort fizic. Apare, mai ales, in perioadele „exploziilor hormonale“, respectiv la varsta pubertatii (12%), la consumul de anticonceptionale (25%), in timpul si dupa sarcina (20%) si la menopauza (25%). Recunoastem ca majoritatea femeilor, indiferent de varsta si de stare sociala, doresc sa aiba o infatisare placuta a pielii, atat la nivelul fetei, cat si pe tot corpul. Aceasta dorinta este insa invinsa uneori de celulita, care apare ca un dusman nemilos al frumusetii, ar armoniei corpului si al starii psihice normale. Ea produce femeilor sentimente de inferioritate si jena fata de cei din jur, devenind o veritabila obsesie in timpul verii, cand tinutele mai lejere fac vizibile excesele de grasime din conturul corpului.

Unguentele anticelulitice se prepara din iedera, sovarv, cretusca si galbenele, incorporate intr-un substrat lipidic (lanolina, untura), avand proprietati nutritive, revitalizante si antiseptice, cu efecte directe in eliminarea pachetelor de grasime. De remarcat eficienta preparatelor din ghimbir, iedera, lavanda, cretusca si ienupar care reduc stratul de grasime de sub piele, accelereaza arderea lipidelor, elimina surplusul de apa, stimuleaza circulatia sangelui in zona afectata si calmeaza eventualele dureri. Pe ansamblu, contribuie la destinderea tegumentelor si redarea supletei si elasticitatii pielii. Dupa masaje este indicat sa se aplice comprese sau cataplasme locale cu decoct din frunze de iedera, vita-de-vie sau soc, herba si radacini de cretusca, cartofi rasi, seminte de castan salbatic (de 2 ori pe zi timp de 3 saptamani), avand rol de stimulare a circulatiei sanguine si de protejare a retelei vaselor capilare.

La intervale de 3 zile se pot face bai locale sau generale cu decoct din frunze proaspete de iedera (500 g la 3 litri apa se fierbe timp de 5 minute) sau din herba uscata si maruntita de cretusca, musetel sau coada-soricelului (200 g la 3 litri de apa cu fierbere timp de 20 minute); se adauga la apa din cada si se face baia timp de 15-20 minute, cu masaj continuu sub apa pe locurile celulitice.

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate