Numarandu-se printre cele mai bogate alimente in vitamina C, citricele au un rol important in protejarea organismului impotriva bacteriilor si a virusilor. Bergamota face parte din familia citricelor si are proprietati curative remarcabile.
Uneori se face confuzie intre fructul de bergamota si sortimentul de pere cunoscut sub numele de bergamote, Bergamota reprezentand de fapt fructul arborelui de Citrus bergamia, o planta cultivata aproape exclusiv in partea de sud a Italiei (o mai intalnim si in anumite regiuni ale Africii). Desi nu se consuma ca atare, din fructul de bergamota se obtine un ulei special ce dispune de numeroase proprietati. Prin presarea la rece a cojii fructului se extrage un ulei cu o aroma deosebita si un miros proaspat, rafinat. Acest ulei are o culoare verzuie si contine pe langa alte substante si acetat de linalil, limenen si linalool.
Cunoscut pentru atributul sau special de a spori fotosensibilitatea, uleiul de bergamota este unul dintre ingredientii principali folositi in cosmetica pentru prepararea lotiunilor speciale pentru plaja. Uleiul de bergamota este fototoxic si nu este recomandata expunerea la soare a pielii pe care a fost aplicata direct acest ulei deoarece in contact cu lumina pot aparea unele iritatii sau chiar arsuri. Gratie efectului sau relaxant, uleiul volatil de bergamota este folosit si in aromo-terapie in tratarea starilor de anxietate si a depresiilor.
Pentru ca este si un puternic antiseptic, uleiul de bergamota poate fi folosit cu succes in tratarea acneei, dar si in ingrijirea tenurilor grase. in plus, in combinatie cu uleiul de lavanda sau cu cel de muscata, uleiul de bergamota ajuta la refacerea sistemului nervos. Uleiul de bergamota poate fi folosit cu incredere si pentru stimularea poftei de marcare, in cazul infectiilor intestinale, in colici, in infectii urinare sau in cistite.
© Copyright Stiri din Sanatate