Stiri din Sanatate

Incadrarea anorexiei intr-unul dintre capitolele de patologie ale unui sistem sau separat este dificil de realizat, deoarece aceasta poate sa apara ca o manifestare uneori predominanta in cursul numeroaselor boli ale copilului, cum sunt cele digestive, hematologice, infectioase sau de alta natura sau poate fi o exprimare de sine statatoare, reprezentand o tulburare neuropsihica sau neuroendocrina corespunzatoare unei suferinte hipotalamo-hipofizare.

Prin anorexie se intelege acea stare morbida caracterizata de pierderea dorintei sau a poftei de mancare, care survine ca un simptom in cursul unor boli generale sau ca un comportament de durata, in conditiile unor tulburari psihomotorii sau neuroendocrine. in cadrul anorexiei nervoase, se recunosc drept cauze unii factori de ordin psihoafectiv. Foamea este expresia unor mecanisme reglatoare si reprezinta acea senzatie, uneori dureroasa, prin care organismul uman isi solicita acele nevoi imperioase de necesarul sau nutritiv, sub controlul satietatii, prin intermediul careia isi limiteaza acest aport.
Atat foamea, cat si senzatia de satietate, fac parte din comportamentul unor automatisme reglatoare ale nutritiei si respectiv ale homeostaziei greutatii corporale, ai caror centri de coordonare sunt situati in hipotalamus. Mecanismele prin care se declanseaza activitatea centrilor foamei si satietatii sunt mai mult sau mai putin cunoscute, la baza lor situandu-se stimulii metabolici, a caror actiune se exercita prin intermediul efectorilor neuro-hormonali. Dereglarile petrecute asupra centrilor foamei si satietatii conduc, nemijlocit, la tulburarea homeostaziei greutatii corporale, determinand nevoia unei alimentatii in exces, urmata de aparitia obezitatii, recunoscandu-se in comportamentul copilului exagerarea poftei de mancare. Se ajunge chiar pana la bulimie si la disparitia saturatiei, dar, in acelasi timp, se poate ajunge si pana la refuzul total al alimentatiei, cu consecinte foarte grave pe termen lung, instalandu-se, in final, anorexia.

Pierderea poftei de mancare, primul semnal de alarma. in mod obisnuit, copilul prezinta o pofta buna de mancare, de multe ori anuntata de o foame dureroasa, manifestata la sugar prin plans si stare de agitatie, justificata de nevoile sale nutritionale mult crescute, care sunt solicitate de activitatea intensa celulara, impusa de procesele cresterii si dezvoltarii organismului. Pierderea poftei de mancare devine ingrijoratoare pentru familie, care, in cele mai multe cazuri, apare ca un simptom de anticipare sau de insotire a unor afectiuni intermitente sau cronice ale copilului.

Anorexia poate fi expresia unor tulburari organice sau functionale, cele functionale avand adesea si origine psihogena.
De cele mai multe ori, parintii au o imagine gresita fata de nevoile alimentare ale copilului, fata de cantitatile de alimente necesare lui, deoarece aceste nevoi pot fi diferite de la copil la copil, uneori cu variatii insemnate la acelasi individ de la un pranz la altul si de la o zi la alte sau in diferite perioade. Nu este de neglijat nici comportamentul copilului fata de alimentatie. Apetitul copilului prezinta un caracter individual, usor de comparat atunci cand, in aceeasi familie, sunt mai multi copii.

Anorexia nervoasa poate aparea si in timpul unei boli. Pentru a recunoaste o anorexie adevarata trebuie precizat cadrul real al aparitiei si, pentru aceasta, se recurge la efectuarea unei anamneze riguroase, din care sa rezulte, pe langa datele referitoare la comportamentul alimentar al copilului, si a alte eventuale manifestari patologice, precum si ambianta lui psiho-afectiva. Toate acestea vor fi raportate la tipul lui constitutional, la starea sa de nutritie, la greutatea si variatiile curbei ponderale. Anorexia nervoasa trebuie diferentiata si de scaderea temporara a poftei de mancare, ce apare in cursul unor boli intercurente. in perioada de nou-nascut, anorexia poate avea ca substrat organic o suferinta la nastere, o hemoragie meningo-cerebrala sau alte afectiuni ale sistemului nervos central, diferite malformatii congenitale, pe primul plan situandu-se anomaliile buco-faringiene, cardiovascular, boli metabolice.

La nou-nascut, boala poate fi urmarea unui deficit de fier. Dupa perioada de nou-nascut, anorexiile cronice pot fi determinate de diferite carente nutritionale, in special de fier, vitamina C sau din complexul de vitamine B, dar si de boli cronice digestive, sechele meningo-cerebrale sau alte encefalopatii cronice ale copilului. De asemenea, anorexia cronica poate fi indusa si prin administrarea de antibiotice pe cale orala, sulfamide, vitamina D in exces. Anorexiile functionale pot sa apara de la varste foarte mici, acestea avand o origine psihogena, ca rezultat al constrangerii copilului sa manance, supraalimentatia lui determinand impiedicarea aparitiei senzatiei de foame si repulsia fata de mancare.

Copilul nu trebuie constrans sa manance. Greselile alimentare si de ingrijire, ca si carenta sau excesul de afectivitate pot sa se constituie, inca din perioada de sugar, factori importanti cauzali ai unor stari conflictuale, cu implicatii nemijlocite in declansarea unor anorexii mentale sau a unor tulburari psiho-somatice. Suprasolicitarile, surmenajul fizic sau intelectual, somnul insuficient, regimul de viata dezordonat, excesul de autoritate, stari conflictuale proprii sau din mediul ambiant al copilului, frustari afective, insuccese scolare, pot sta la originea unei anorexii mentale.

Debutul anorexiei nervoase se anunta dupa un episod infectios intercurent, in cursul diversificarii alimentatiei, cand mama reintroduce pranzul de noapte la san sau imediat dupa intarcare. Pierderea poftei de mancare, ca si refuzul alimentatiei pot antrena o stare de disperare si anxietate in familie, transmisa cu usurinta copilului, mama recurgand la diverse mijloace de asa-zisa stimulare a interesului pentru a se hrani. Astfel, se dezvolta sau se accentueaza stari conflictuale dintre parinti si copil, de obicei de lunga durata, care au la origine atitudinea nedreapta a familiei fata de comportamentul alimentar al copilului. Dupa instralarea anorexiei, copilul poate prezenta agitatie, neliniste, anxietate, stationarea sau scaderea curbei ponderale, cu risc de aparitie a unor afectiuni infectioase intercurente ale aparatului digestiv si respirator.
Daca anorexia nervoasa debuteaza in perioada scolara, la pubertate sau mai ales la adolescenta, se poate reliza cadrul unei afectiuni psihosomatice, fiind mai frecventa la fete decat la baieti. Primele manifestari apar brusc, prin refuzul alimentatiei, la care se adauga tulburari comportamentale de tipul unor fobii sau manifestari isterice.

Tratamentul anorexiei nervoase la varsta mica cuprinde unele masuri prin care sa se realizeze indepartarea tuturor factorilor ce au intervenit in modificarea comportamentului copilului fata de alimentatia sa. Se vor stabili noi relatii si atitudini din partea celor ce se ocupa de copil, incercand corectarea tuturor greselilor de ingrijire si din alimentatie, precum si diferentele de ordin afectiv ce au contribuit la declansarea acestor stari conflictuale. Se vor respecta cu strictete pauzele intre pranzuri, se va pune accent pe unele deprinderi inaintea meselor, cum ar fi, de exemplu, spalarea mainilor, se va mentine o atmosfera de calm si intelegere, de voiosie si optimism, de dragoste retinuta si de autoritate blanda, de unitate de vedere si atitudine din partea familiei. in formele de anorexie severa, cand starile conflictuale sunt grave, determinate mai ales de componenta nevrotica a mamei, ca o prima masura se impune separarea copilului de mama, dupa cum in conditiile unor frustari afective este necesara prezenta permanenta a unei afectiuni, manifestata prin caldura sufleteasca cu care vor fi ingrijiti acesti copii.