Zece curiozitati despre coacaze

Posted by admin. on Wednesday, July 22, 2015 Under: Stiri din Sanatate


Pe lista de curiozităţi despre coacăze trebuie notat faptul că sunt foarte bogate în vitamina C şi ajută organismul să ţină departe numeroase boli.

Coacăzele au o cantitate impresionantă de vitamina C, proteine, acizi organizi, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, dar şi vitamine precum B1, B2 sau B6, flavonoizi sau pectine.

Dintre curiozităţi despre coacăze trebuie spus şi că aduc beneficii celor care au anemie, se simt surmenaţi, au insuficienţă cardiacă şi respiratori şi suferă de gastrită sau diverse alte boli ale aparatului digestive. Coacăzele aduc beneficii şi pentru tranzitul intestinal. 100 de grame de coacăze conţin 5 grame de fibre şi vă ajută să vă reglaţi digestia. Deasemenea, pot trata probleme de constipaţie.

Pentru că sunt bogate în vitamina A, beta-caroten şi zeaxantină, coacăzele reuşesc să protejeze şi membranele mucoase şi sănătatea ochilor. De asemenea, beneficii ale coacăzelor sunt şi în cazul bolnavilor de reumatism sau cei care suferă de insomnii.  Conţinutul ridicat de vitamina C pe care îl au coacăzele aduce beneficii în funcţionalitatea sistemului imunitar şi producerea de colagen. Vă ajută să vă menţineţi o piele sănătoasă şi să vă vindecaţi repede eventuale leziuni. Mai mult, se ştie că vitamina C este un antioxidant puternic, anihilează radicalii liberi şi ţine departe cancerul.      

Coacăzele vă ajută şi în curele de slăbire întrucât sunt pe lista fructelor hipocalorice, sărace în grăsimi.

Curiozităţi despre coacăze. O cercetare arată că ajută creierul

Există şi un studiu despre coacăze, realizat de curând de Institute for Plant & Food Research din Noua Zeelandă şi Brain Performance and Nutrition Research Center din cadrul Universităţii britanice Northumbia. Specialiştii au publicat în Journal of Functional Foods o concluzie a cercetării în care arată că pigmenţii naturali care se găsesc în coacăze ţin departe bolile cerebrale. 

Studiul a fost făcut pe o perioadă de trei săptămâni şi au participat 36 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. În timpul studiului, participanţii au băut câte un pahar de suc de coacăze şi au fost testaţi pentru a se vedea cum evoluează capacitate cognitivă. 

Potrivit cercetătorilor, sucul natural de coacăze a avut un efect pozitiv în ceea ce priveşte performanţele cerebrale din prima oră după consum. Mai mult, analizele la sânge au arătat o creştere a concentraţiei de monoamine, neurotransmiţători implicaţi în reglarea stării de spirit.

sursa: adevarul.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: curiozitati coacaze  proprietati coacaze  beneficii coacaze