Trucuri pentru par mai des care dau rezultate

Posted by Alin Marinescu on Friday, March 23, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Vrei ca parul tau sa arate mai des si cu mai mult volum? Ei bine, exista cateva mici trucuri care puse in practica dau rezultate. Instant. Vei obtine volumul la care visezi si un par mai bogat! Cristina Scrisu, brand Ambasador System Professional, ne explica ce trebuie sa faci pentru o podoaba capilara de invidiat!

Mizeaza pe spuma de par. Parul fin si subtire nu trebuie sa insemne neaparat un par fara forma si vitalitate. Spuma este unul dintre produsele de styling care nu ar trebui sa lipseasca din arsenalul tau de beauty! “Atunci cand vrei sa le oferi suvitelor tale mai multa forta si volum este important sa optezi pentru o ingrijire usoara si echilibrata. Alege formule light, care previn incarcarea firului sau electrizarea acestuia,” recomanda Cristina Scrisu.

Cum aplici corect spuma de par? “Pentru un aspect mai dens al parului, agitati bine produsul si mentineti-l in plan vertical atunci cand distribuiti spuma in palme sau pe perie. Aplicati o cantitate adecvata pe parul umed, proaspat spalat si tamponat cu prosopul, pieptanati si coafati. Utilizati spuma inainte de uscarea cu foehnul pentru mai multa fixare,” explica specialistul System Professional. Atunci cand parul proaspat vopsit este lipsit de volum, un tratament profesional, la salon, poate schimba aceasta situatie!

Alege o tunsoare potrivita. Data viitoare cand iti programezi o vizita la salon, discuta cu hairstylistul tau despre cum poti crea iluzia unui par mai bogat si mai voluminos. Parul lung si drept va evidentia lipsa volumului.  Iar cateva suvite mai scurte, care iti incadreaza fata sau parul tuns mai scurt, pot face diferenta!

Aplica balsam numai pe varfuri. Balsamul este un pas important peste care nu trebuie sa sari. Chiar daca ai parul fin si subtire! Tot ce trebuie sa faci este sa schimbi modul in care aplici produsul. “Nu aplica balsamul la radacini pentru ca acesta va ingreuna parul si va crea un aspect plat. Aplica produsul numai pe varfuri pentru a evita aceasta situatie”, mai spune Cristina Scrisu.

Ia o pauza de la instrumentele de styling. Modul in care te coafezi poate fi de vina pentru aspectul parului tau. Daca il intinzi cu placa frecvent, acesta poate parea neted si complet lipsit de volum. Mai ales daca te concentrezi si asupra varfurilor. Parul tau va deveni mai voluminos daca folosesti o perie rotativa in schimb! Opteaza pentru una rotunda, medie, cu par natural.

sursa: one.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: trucuri pentru par mai des care dau rezultate