Trucuri de îngrijire a pielii cu psoriazis iarna

Posted by Alin Marinescu on Friday, January 27, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru Trucuri de îngrijire a pielii cu psoriazis iarna

Iarna pielea se usucă mult mai ușor, dar când suferi de boli de piele, ca psoriaziasul, dermatita sau eczema, acest fapt intensifică simptomele și te afectează mai mult decât pe cei care nu se confruntă cu astfel de afecțiuni.

Alege creme hidratante potrivite
Când treci de la rece la cald, în încăperile încălzite umiditatea este redusă. În lipsa unui umidificator, pielea se poate deshidrata, devenind predispusă la iritații și mâncărimi.
În timpul iernii, pielea se usucă mai repede decât în mod obișnuit, ceea ce duce la o agravare a simptomelor psoriazisului.
Folosește o loțiune cu ceramide pentru un plus de hidratare. Este ideal să aplici loțiunea la puțin timp după duș sau baie.

Evită băile și dușurile prelungite
Apa fierbinte îți usucă pielea mai mult, ceea ce nu este benefic pentru cei care suferă de psoriazis sau eczemă. Prin urmare, alături de hidratare, ai grijă să nu folosești apă fiebinte și să scurtezi timpul în care faci duș, chiar dacă iarna e o plăcere să petreci mai multă vreme în apă caldă.
Scurtează la 10-15 minute timpul în care stai în cadă pentru o baie și pune în apa pentru baie puțin ulei hidratant. Imediat ce termini baia, aplică o cremă hidratantă.

Nu renunța la mișcare
În sezonul rece, este posibil să fii tentat să faci mai puțin sport, să petreci mai mult timp în interior, în fața computerului sau al televizorului, dormind poate.
E adevărat că relaxarea și odihna te ajută să combați complicațiile sau agravarea simptomelor psoriazisului, însă mișcarea este importantă și ea.
Exercițiile de  gimnastică, mersul la o sală de sport sunt câteva metode prin care te poți menține în formă fără să te expui mult timp la frig.

Sursa:   www.clicksanatate.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: trucuri de îngrijire a pielii cu psoriazis iarna