Topul alimentelor bune pentru creier

Posted by Alin Marinescu on Thursday, August 23, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Daca ascultam tot ce se spune despre diferite alimente si suplimente, vom trai cu convingerea ca pot sa rezolve orice problema, de la imbunatatirea atentiei si a memoriei, pana la activitatea neuronala. Dar oare chiar fac aceste lucruri? Nu este nicio indoiala ca, pe masura ce avansam in varsta, si corpul nostru imbatraneste. Vestea buna este ca poti spori sansele de a te bucura de un creier sanatos daca vei adauga aceste alimente „inteligente” in regimul tau alimentar.

Cofeina te face sa fii mai alerta. Nu exista o metoda de a creste coeficientul de inteligenta sau de a deveni mai destept dar, anumite substante, cum este cofeina, iti pot da energie si te pot ajuta sa te concentrezi mai bine. Cofeina se gaseste in cafea, ciocolata, bauturi energizante si unele medicamente si este responsabila pentru impulsul de pornire de dimineata, desi efectele ei au o durata limitata. Si daca bei mai multa cafea nu vei avea mai multa energie: supradoza de cofeina iti poate crea o stare de agitatie si disconfort.

Zaharul te poate ajuta sa fii mai rapida. Zaharul este sursa preferata de energie a creierului, nu zaharul obisnuit, ci glucoza, pe care organismul o extrage din zaharurile si carbohidratii pe care ii consumi. De aceea, un pahar de suc de portocale sau un alt suc de fructe iti poate aduce un impuls pe termen scurt pentru memorie, pentru gandire si pentru alte procese mentale. Dar daca exagerezi, memoria poate avea de suferit, si tu impreuna cu ea. Nu exagera cu adaugatul zaharului pentru ca este responsabil pentru dezvoltarea unor afectiuni grave.

Micul dejun este un rezervor de energie pentru creier. Obisnuiesti sa sari peste micul dejun? Studiile au aratat ca micul dejun imbunatateste atentia si memoria de durata recenta. Studentii care mananca la micul dejun au rezultate mai bune decat cei care nu mananca. Cele mai potrivite alimente pentru micul dejun sunt cerealele integrale, produsele lactate si fructele. Nu manca in exces: se pare ca excesul de calorii la micul dejun afecteaza capacitatea de concentrare.

Pestele este cel mai bun aliment pentru creier. Pestele este o sursa importanta de proteine pentru creier, este bogat in acizi grasi Omega-3, care sunt cheia unui creier sanatos. 

Aceste grasimi sanatoase au puteri miraculoase pentru creier: o dieta bogata in acizi grasi reduce riscul de dementa, de atacuri vasculare cerebrale si incetineste declinul mental. In plus, joaca un rol esential in dezvoltarea memoriei, in special atunci cand incepem sa imbatranim.

Consuma zilnic ciocolata si nuci. Nucile si semintele sunt o sursa excelenta de vitamina E, un antioxidant care incetineste procesul de imbatranire mentala. Ciocolata neagra mai contine si un alt antioxidant natural, cofeina, care sporeste capacitatea de concentrare. 30 de grame de nuci si ciocolata, consumate zilnic, iti asigura toate beneficiile de mai sus, cu un minim de calorii, grasimi si zahar. Adauga in meniu avocado si cerealele integrale. Toate organele corpului nostru sunt dependente de fluxul sanguin, in special inima si creierul. O dieta bogata in cereale integrale si fructe, cum este avocado-ul, reduce riscul de boli cardiace si coboara nivelul colesterolului rau. Astfel, fluxul sanguin creste, placa arteriala se reduce si creierul primeste mai mult sange. Cerealele integrale, cum sunt boabele de porumb si secara, sunt si o sursa importanta de fibre si vitamina E. Desi avocado-ul contine grasimi, este foarte bun pentru organism, pentru ca grasimile mono-nesaturate contribuie la un flux sanguin sanatos.

Afinele sunt un super-aliment. Afinele protejeaza creierul impotriva radicalilor liberi si pot reduce riscul de a dezvolta boli ca dementa sau Alzheimer. Studiile au aratat ca dietele bogate in afine au imbunatatit procesul de invatare si functia muschilor la soarecii batrani, aducandu-i la acelasi nivel cu soareci mult mai tineri.

Beneficiile unei diete sanatoase. Desi suna a stereotip, este adevarat: Daca din dieta ta lipsesc nutrientii esentiali, capacitatea ta de concentrare va avea de suferit. Daca mananci prea mult sau prea putin, de asemenea iti va afecta concentrarea. O masa copioasa te va face sa te simti obosita, iar un aport prea mic de calorii iti va slabi capacitatea de concentrare, pentru ca vei avea crampe stomacale si vei sta numai cu gandul la mancare. Cel mai important pentru sanatatea creierului tau este sa ai o dieta echilibrata, care sa contina cat mai multe mancaruri sanatoase.

Vitamine, minerale si suplimente? Magazinele sunt pline de suplimente al caror pliant iti garanteaza o sanatate de fier. Desi multe dintre suplimentele  bazate pe vitaminele B,C si E, betacaroten si magneziu par sa fie promitatoare, un supliment este folositor doar oamenilor carora le lipseste un anume nutrient. 
Unii cercetatori manifesta un optimism rezervat cu privire la efectul benefic  pe care ginseng-ul, ginkgo, vitaminele, mineralele si combinatiile de plante il au asupra creierului, pentru ca acest efect este insuficient studiat.

Vrei sa-ti sporesti capacitatea de concentrare? Incepe ziua cu un mic dejun format dintr-un suc din fructe, o bagheta din cereala integrale cu somon si o cana de cafea. Odihneste-te bine noaptea, hidrateaza-te corespunzator si fa exercitii pentru sporirea capacitatii de concentrare. sursa: eva.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: topul alimentelor bune pentru creier