Sunt o mama toxica! Cum ma tratez?

Posted by Alin Marinescu on Friday, September 9, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru Sunt o mama toxica! Cum ma tratez?

"Copilul este cea mai mare realizare a mea". "Trebuie tot timpul sa fiu atenta sa nu pateasca ceva". "Nimeni nu stie sa aiba grija de el asa cum am eu". "Nimeni nu ma poate invata nimic, eu sunt mama perfecta". "Am suferit foarte mult in copilarie, dar micutul meu va avea tot ceea ce isi doreste". "Nimeni nu are voie sa se atinga sau sa isi dea cu parerea despre copilul meu". De cele mai multe ori, sub aceasta avalansa de trairi emotionale se ascunde o mama toxica, iar un astfel de personaj isi calauzeste, de fapt, copilul pe un drum gresit.

Exista situatii  in care o mama poate deveni toxica, chiar si fara sa vrea sau fara sa-si dea seama. “Copilul te loveste din senin. tipa isteric. Vrea un obiect personal la care tii, dar care nu este pentru varsta lui. Mama rade satisfacuta, dar nu ii atrage atentia. Cine este de vina? Din perspectiva mamei: Dumnezeu, parintii sotului, bunicii, genele, bona, educatoarele. De ce?  Copilul seamanaa cu familia sotului, educatoarele nu se pricep, profesorii il streseaza, restul copiilor nu ii permit sa isi exprime personalitatea, iar tu, ca prieten de familie, nu iti exprimi in permanenta admiratia pentru orice “nimic genial” pe care il face micutul.

Dincolo de aceasta situatie, un parinte toxic mai poate fi insa identificat dupa anumite caracteristici:

1. iti vorbeste, dincolo de orice limita de timp si chef, de copilul ei.

2. Considera orice autoritate neprofesionista (aici vorbim de educatori, profesori), simte nevoia sa isi protejeze excesiv copilul.

3. Mama toxica este cea care nu lasa copilul sa se maturizeze, il imbraca sau il ajuta in orice fel, care il  considera fragil si la maturitate.

4. Pune presiune financiara sau de suport pe oricine, mai putin pe propriul copil. Toata lumea trebuie sa il ajute, sa il ierte si sa il inteleaga, indiferent de ce face el.

5. Mama toxica este cea care isi manipuleaza partenerul prin copil”, precizeaza psihologul Constantin Cornea pentru Gandul.

O astfel de persoana ajunge la psiholog cand constientizeaza singura ca a exasperat pe toata lumea sau este adusa de ceilalti.  “in cabinet se revalueaza comportamentele respective si se incearca inlocuirea acestora cu altele , care pot duce la rezultate mult mai bune pentru copil, dar si pentru familie. Nu este un proces usor, dar este realizabil, iar situatia se poate imbunatati vizibil. Totul este sa intelegi ca ai o problema, iar familia sa vada la timp cand mama se comporta incorect si sa se apeleze la ajutor specializat.

Daca nu actionam la timp pot aparea certuri interminabile, scandaluri, jigniri, iar partenerii au toate sansele sa ajunga la divort. De asemenea, cei doi se vor considera victime in egala masura si vor cauta martori care sa le sustina punctul de vedere. De aceea, prietenii nu reprezinta o solutie. Ei isi vor sustine propria opinie sau vor tine, eventual, partea uneia dintre parti.  

in concluzie, trebuie sa incercati sa remarcati daca aveti astfel de probleme. Niciodata nu este prea tarziu sa schimbati o situatie in care nu va regasiti sau care va aduce discomfort”, concluzioneaza specialistul pentru Gandul.

sursa: sanatate.bzi.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: sunt o mama toxica! cum ma tratez?