Simptomele intoleranţei la gluten

Posted by Alin Marinescu on Saturday, October 22, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru Simptomele intoleranţei la gluten

Mulţi dintre cei care au intoleranţă la gluten, cunoscută şi drept boală celiacă, descoperă problema târziu, din cauza simptomelor înşelătoare. Afecţiunea este depistată în urma unor teste de specialitate.
Intoleranța la gluten se manifestă mai des la femei şi mai puţin la bărbaţi. În caz de boala celiacă, mai multe simptome sunt posibile, dar cele asociate cu tractul digestiv sunt cele mai comune:

- diaree cronică, uneori alternând cu constipație,
- vărsături,
- dureri abdominale,
- balonare,
- flatulență,
- un disconfort digestiv permanent,
- pierdere a poftei de mâncare.

În afară de manifestările digestive, mai pot apărea şi altele. Acestea sunt  asociate cu simptomele digestive și apar timp de câteva săptămâni sau luni. Iată care sunt cele mai frecvente:

- oboseală prelungită,
- pierdere în greutate inexplicabilă,
- anemie,
- deficit de vitamina B9 (acid folic),
- osteoporoză,
- sterilitate, deşi testele au relevat o funcționare normală a organelor genitale la ambii parteneri,
- ulceraţii la nivelul cavităţii bucale.

Cum se diagnostichează

Medicul recomandă un test de sânge pentru prezența anticorpilor specifici la alergia la gluten (IgG și IgA ) și pentru a evidenția o predispoziție genetică.
Testul este decisiv, în special la copiii cu vârste de sub 3 ani.

Sursa: www.clicksanatate.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: simptomele intoleranţei la gluten