Simptomele cancerului de col uterin

Posted by Alin Marinescu on Monday, July 23, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Sase din zece cazuri de cancer de col uterin apar in randul femeilor care nu si-au facut niciodata un test Papanicolau sau care nu si-au facut testul in ultimii cinci ani. Acest test depisteaza problemele care ar putea sa conduca la aparitia cancerului de col uterin si ajuta astfel la preventia acestei afectiuni grave.

Unul dintre factorii de risc de a dezvolta cancer de col uterin este acela de a nu fi facut un test Papanicolau in ultimii cinci ani, avertizeaza specialistii citati de womenshealthmag.com. Cu toate acestea, expertii sunt de parere ca nu ar trebui sa te bazezi exclusiv pe testele Papanicolau pentru a depista eventualele probleme. Este important sa recunosti simptomele cancerului de col uterin. Desi este cunoscuta ca o afectiune "silentioasa", care prezinta simptome ce pot fi confundate cu alte probleme de sanatate, ar trebui sa mergi la medic daca observi unul dintre aceste simptome:

Sangerari vaginale anormale. "Unul dintre simptomele comune ale cancerului de col uterin este sangerarea vaginala, fie ca apare in afara perioadei menstruale, dupa contactul sexual sau dupa menopauza", declara medicul Taraneh Shirazian pentru womenshealthmag.com. Sangerarea vaginala anormala este in general un simptom al cancerului de col uterin avansat, ceea ce inseamna ca tumora care afecteaza cervixul a afectat si tesuturile din jur.

Menstruatie abundenta. Acest simptom nu se refera la un ciclu care dureaza cu o zi mai mult ca de obicei sau cu sangerari ceva mai inchise la culoare. "Este vorba despre menstruatie care dureaza doua saptamani in loc de patru zile sau de doua perioade de menstruatie in aceeasi luna", explica medicul. Dar ca sa fii sigura, daca te confrunti cu orice modificare a ciclului menstrual care dureaza cel putin doua luni la rand, fie ca este mai abundent, mai putin abundent sau oricare alta modificare, ar trebui sa mergi la medic.

Scurgeri vaginale anormale. Scurgerile vaginale sunt complet normale, dar unele tipuri de scurgeri cu care te confrunti ar putea fi semnul unor diverse afectiuni ginecologice. "In cazul cancerului de col uterin, poti observa scurgeri cu un miros foarte neplacut, de culoare roz, maronie sau cu pete de sange sau bucati de tesut, care sunt cunoscut in termeni medicali drept material necrotic", declara medicul. "Și pentru ca tumorile pot secreta fluide, acest lucru contribuie la aparitia unei scurgeri apoase, continue, ce apare fara motiv", explica doctorul Taraneh Shirazian.

Dureri abdominale, de spate sau de picioare. Durerea pelvina poate fi un semnal al cancerului de col uterin, dar cancerul avansat se poate raspandi spre vezica urinara, intestine sau chiar plamani, avertizeaza medicii. In acest caz te poti confrunta cu dureri de spate sau de picioare. "Dar acestea sunt de obicei asociate cu cazurile foarte avansate de cancer de col uterin, pentru ca in mod obisnuit acest tip de cancer nu afecteaza prea multi nervi", declara medicul ginecolog.

Oboseala accentuata. Pentru ca cele mai multe simptome de cancer de col uterin apar in stadii mai avansate ale bolii, aceasta afectiune are un simptom comun cu toate tipurile de cancer. "Oboseala accentuata este unul dintre aceste simptome", spune medicul. Iar motivul este acela ca sangerarile vaginale anormale, unul dintre simptomele majore ale cancerului de col uterin, pot scadea cantitatea celulelor rosii din sange si nivelul oxigenului din organism, ceea ce provoaca senzatia permanenta de extenuare, ce nu pare sa aiba o explicatie. Daca te confrunti cu oboseala cronica, ar trebui sa mergi la medic pentru o serie de analize care detecteaza nivelul fierului si al celulelor rosii.

Senzatia de greata si indigestie. O senzatie persistenta de greata sau indigestie ar putea fi un semn de cancer, inclusiv de cancer de col uterin, sustine medicul citat. Iar acest lucru se intampla pentru ca cervixul afectat de cancer isi mareste dimensiunea in cavitatea abdominala, comprimand tractul gastrointestinal si stomacul, ceea ce provoaca aceste simptome. Pentru ca greata poate fi simptomul unui numar mare de probleme de sanatate, discuta cu medicul de familie inainte de a merge la medicul ginecolog.

Scaderea brusca in greutate. Aceiasi factori care cauzeaza senzatia de greata in cazul cancerului de col uterin pot sa provoace scaderea in greutate. De asemenea, daca te confrunti cu greata persistenta, iti este dificil sa mananci. In cazul in care pierzi intre cinci si zece la suta din greutatea ta corporala in decursul a sase luni, fara sa incerci intentionat sa slabesti, este un semnal de alarma, care ar trebui sa te trimita la medic. sursa: eva.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: simptomele cancerului de col uterin