Separarea partenerilor de cuplu poate afecta sanatatea acestora

Posted by Alin Marinescu on Sunday, August 28, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru Separarea partenerilor de cuplu poate afecta sanatatea acestora

Numarul cuplurilor care aleg sa se desparta din cauza neintelegerilor, problemelor create de lipsuri financiare sau chiar infidelitate, a cunoscut in ultima perioada o crestere semnificativa. Din pacate, in urma unei astfel de schimbari, partenerii sufera schimbari semnificative ale starii de sanatate din cauza tristetii. Si, in timp ce ruperea relatiei poate fi devastatore atat fizic cat si emotional, un studiu revolutionar arata ca acesta provoaca consecintele fizice care afecteaza in mare masura femeile. Printre problemele de sanatate cauzate de un divort se numara:

Insomnie 

Expertii spun ca dupa un divort partenerii pot suferi de „insomnie secundara”. Gandurile se  invart in jurul evenimentului ce creeaza tristete, si se poate transforma intr-o problema pe termen lung, in cazul in care nu este tratata in mod corespunzator. Daca va confruntati cu insomnie (din orice motiv), cereti sfatul medicului pentru a va stabili un plan de tratament.

Scaderea sistemului imunitar 

”Stresul este una dintre principalele probleme aduse de un divort,  avand un mare impact asupra sanatatii dumneavoastra. Sistemul imunitar este compromis, astfel incat organismul este expus la un risc ridicat de a se imbolnavi”, a spus Alexandra Williams, consilier in probleme  de familie. 

Metabolismul 

Divortul poate fi vinovat pentru tensiunea arteriala crescuta, nivelul ridicat de zahar in sange, grasime in jurul taliei, simptome care sunt cunoscute sub numele de sindrom metabolic, scrie prevention.com. „Putem spune, in mod clar, ca persoanele cu depresie sunt mai susceptibile de a avea un sindrom metabolic, si vice-versa. Divortul este un factor de risc cunoscut pentru depresie, in special la femei”, a declarat  Viola Vaccarino, MD, PhD, director al programului de cercetare a problemelor cardiovasculare de la Universitatea Emory din Atlanta. 

Boli de inima 

Un divort  iti poate „rupe” inima la propriu. Cercetarile arata ca separarea de partenerul de viata creste riscul de aparitie a bolilor de inima cu 20%. In timp, ambii parteneri sunt expusi riscului. Cercetatorii de la Universitatea din Utah spun ca stresul si sanatatea inimii afecteaza intr-un procent mai ridicat persoanele de sex feminin.

Cresteri in greutate  

„Durerea este o emotie puternica. In cazul persoanelor care sunt recent divortate, depresia poate duce la cresteri in greutate substantiale”, spune Williams.

sursa: adevarul.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: separarea partenerilor de cuplu poate afecta sanatatea acestora