Semnele din nastere pot ascunde anumite pericole de natura medicala

Posted by Alin Marinescu on Monday, May 30, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru semne din nastere

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni se nasc cu semne din naştere şi alţii nu? Ei bine, ceea ce se întâmplă cât bebeluşul se dezvoltă în uter poate avea un impact asupra pielii acestuia. Multe dintre ele sunt inofensive, însă altele pot semnala o problemă de sănătate.

Există, practic, două tipuri de semne din naştere: vasculare şi pigmentare.

Semnele din naştere pigmentare sunt, de regulă, cauzate de un surplus de melanină în zona în care apar, potrivit doctorilor. Sunt cunoscute drept aluniţe, pete "cafe au lait" sau pete mongole şi tind să dispară, de regulă, până la vârsta adolescenţei. Cam asta ştiu specialiştii despre ele, niciunul nefiind motiv de îngrijorare, în afară de cazurile în care cresc ca dimensiune sau îşi schimbă culoarea.

În ceea ce priveşte semnele din naştere vasculare, însă, există mai multe informaţii. Cel mai frecvent întâlnite sunt cele numite "muşcătura berzei". Similar cu venele în pânză de păianjen, acest tip de semn din naştere este cauzat de capilare întinse. Aproape jumătate dintre copii se nasc cu astfel de semne, care tind să se estompeze în decurs de 18 louni de la naştere.

Un alt semn comun la copii este hemangiomul infantil. Are aspectul unei căpşune şi este o tumoră vasculară benignă, ce dispare, de regulă, după doi ani. Însă în aproximativ 10% din cazuri, tumora creşte şi poate declanşa probleme cu vederea, auzul şi chiar probleme cognitive. În cadrul Pediatric Dermatology Journal se arată că epuizarea oxigenului din placentă ar putea duce la dezvoltarea unor astfel de semne, iar o greutate redusă la naştere este un semnal de alarmă în acest sens.

Important de ştiut este şi că semnul din naştere cunoscut drept "pata vin de Porto" poate trăda anumite probleme de sănătate. Se manifestă sub forma unor pete roşii, în relief, ce apar atunci când capilarele nu se dezvoltă în mod corect. Deşi, de regulă, nu sunt periculoase, aceste semne din naştere pot semnala sindromul Sturge-Weber, în cazul căruia vasele de sânge anormale se regăsesc pe toată suprafaţa pielii, dar şi în alte zone importante, precum ochii sau creierul.
Aşadar, dacă ai un semn din naştere şi te confrunţi cu probleme de vedere sau slăbiciune musculară, sunt şanse să existe o legătură între cele două, aşa că nu uita să menţionezi acest aspect medicului.

sursa: stiri.com.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: semnele din nastere pot ascunde anumite pericole de natura medicala