Stiri din Sanatate

Persoanele ipohondre traiesc cu teama ca sufera de boli grave, pe care, in realitate, nu le au. De multe ori, acest comportament poate proveni de la o trauma. ,,Fiecare persoana se confrunta, la un moment dat, cu anumite simptome fizice care provoaca ingrijorare, iar, in acest context, preocuparea este o reactie fireasca de aparare a organismului, care determina persoana sa investigheze cauza.

Putem vorbi despre ipohondrie in cazul in care teama de boala dureaza mai mult de sase luni, iar rezultatele medicale arata absenta unei boli’’, precizeaza psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru pentru Gandul.

Aceasta afectiune ii poate afecta atat pe barbati, cat si pe femei, pe tineri sau pe cei in varsta. ,,In primul rand, ipohondria poate fi un comportament invatat de la unul dintre membrii familiei: mama, tata, bunic, sora, care se plang tot timpul de dureri ce vin si pleaca, ori se muta dupa bunul plac prin tot corpul.

In al doilea rand, poate fi dobandita in urma unei traume: decesul sau imbolnavirea grava a unei persoane dragi, divortul, somajul, violul, talharia, o agresiune fizica, o amenintare’’, afirma psihologul Constantin Cornea.

,,Un mod preponderent negativ de a gandi si interpreta viata poate determina persoana sa se ingrijoreze mai mult decat este necesar in privinta a tot felul de aspecte de viata, deci si in privinta celui legat de sanatate. De asemenea, acest tip de gandire va alimenta si mai mult temerile si va creste intensitatea tulburarii’’, adauga Laura Maria Cojocaru.

Psihologul Constantin Cornea considera ca aceasta afectiune poate fi identificata dupa anumite semne:

1.Un ipohondru este preocupat de sanatatea proprie. Are o teama ca oricand i se poate intampla ceva sau ca poate suferi de o afectiune ce se poate agrava daca nu o descopera la timp.

2  Daca aude pe cineva ca are o durere sau sufera de o boala, se recunoaste imediat in simptomele descrise. Considera ca are aceeasi afectiune, ba chiar este intr-un stadiu mai avansat.

3. Se plange de dureri de cap, de burta, de picioare. Aproape tot timpul are o durere undeva in corp si crede ca nimeni nu il intelege sau ca celorlalti nu le pasa.

4. Merge la medici diferiti pentru a vedea daca nu cumva durerile lui ascund o afectiune grava. Astfel, ajunge sa isi faca mereu analize de sange, ecografii, radiografii sau orice tip de analiza i se recomanda de catre medicii la care apeleaza. Multi dintre acestia, exasperati de faptul ca pacientul nu intelege ca nu sufera de nimic, ii recomanda anumite teste doar pentru a avea o dovada care l-ar putea linisti. Din pacate, atunci cand una dintre afectiuni nu se dovedeste a fi adevarata, considera ca i se ascunde ceva ori boala se muta in alta zona a corpului.

5. I se pare ca nu este inteles, sprijinit sau ajutat de cei din jur, familie, prieteni, colegi. Daca are un partener de cuplu, poate ajunge sa il dispere pe acesta cu plangerile lui, pentru ca niciun sfat nu este de ajuns, niciun comportament de alinare nu are efect. Este ca un sac fara fund. Oricat ai investi, bolile nu trec. Ba mai mult, se agraveaza sau se inmultesc.

6..Ia medicamente fara indicatie. Cauta pe net sau intreaba alte persoane despre care considera ca sufera de aceeasi boala. Pe scurt, sufera de toate bolile pamantului, se ragaseste in simptomele oricui si nu poate fi ajutat oricat am incerca.

,,Prin psihoterapie, bolnavul poate descoperi cauzele ce au dus la declansarea acestei afectiuni, precum si solutiile potrivite de rezolvare a problemei. In psihoterapie nu vorbim de boala, ci de pacient, iar acesta se trateaza diferit in functie de propriul istoric, de vechimea afectiunii, de suportul extern pe care se poate baza’’, subliniaza psihologul Constantin Cornea. Uneori, aceste persoanele cu ipohondrie cer taryiu ajutor specializat , iar atunci cand o fac  exista deja instalate diverse tipuri de complicatii, care ingreuneaza tratamentul si durata acestuia: depresie, anxietate sau atacuri de panica, simptome obsesiv-compulsive, dependenta de  sedative etc. Atunci cand acestea ating un prag inalt de manifestare este necesar si tratamentul medicamentos prescris de medicul psihatru’’, subliniaza Laura Maria Cojocaru.