Scapă de insomnie cu ceai de hamei

Posted by Alin Marinescu on Sunday, June 17, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Hameiul este o plantă care crește prin lunci și păduri, se agață de garduri sau de arbuștii pe care-i întâlnește în cale. Cunoscută ca un ingredient de bază în industria berii, planta conţine substanţe active cu rol estrogenic, precum și alte substanţe cu acţiune antibacteriană, sedativă, tonică şi antispastică, fiind folosită în numerose tratamente naturiste. 

În scopuri medicinale se folosesc conurile. Acestea conţin substanţe rezinoase amare (5-30%), în special acizi alfa-amari, taninuri condensate polifenolice, ulei esenţial până la 1%, flavonoide, amino-acizi, substanţe estrogene, grăsimi, săruri minerale.
 
Indicat în tulburări emoționale
 
Hameiul poate fi folosit drept calmant psihic, împotriva stărilor de anxietate, neliniște, atacuri de panică, probleme de somn sau pentru diferite tulburări emoționale.

Pentru tratarea acestor probleme se administrează hameiul sub formă de pulbere, din care se ia câte o linguriță de 3-4 ori pe zi, în cure de o lună, cu zece zile de pauză.
 
Luptă cu insomniile
 
Potrivit specialiștilor, hameiul, în asociere cu valeriana, este unul dintre cele mai bune și eficiente tratamente împotriva insomniilor puternice, fără a avea efecte nocive asemeni medicamentelor contra insomniei. Se prepară o infuzie dintr-o linguriță de conuri de hamei la 200 ml apă clocotită. Se bea un ceai seara, înainte de culcare.
 
Reduce durerile provocate de reumatism
 
Hameiul acționează asupra sistemului nervos central, diminuând senzația de durere în cazul bolnavilor de reumatism. În cazul crizelor de reumatism, se face o cură de 1-2 săptămâni, timp în care se beau 3 căni pe zi de infuzie combinată de hamei. 
 
Aceasta se prepară din jumătate de litru de apă în care se pune hameiul mărunțit și se lasă timp de 10 ore. Se filtrează, iar preparatul obținut se pune deoparte. Planta rămasă după filtrare se fierbe în încă o jumătate de litru de apă, timp de 5 minute. Se lasă la răcit și se filtrează. Cele 2 extracte se combină.

Tratează bolile renale

Planta stimulează activitatea rinichilor, împiedicând formarea calculilor renali. Se pun 2 linguriţe de conuri de hamei mărunţite la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 10 minute după care se vor strecura. Se beau 1-2 căni de ceai pe zi, în cure de 10 zile.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: scapă de insomnie cu ceai de hamei