O noua metoda prin care poti creste masa musculara si iti poti face batranetea mai placuta

Posted by Alin Marinescu on Sunday, April 1, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Oamenii de stiinta de la Massachusetts Institute of Technology au tratat soarecii cu un compus care duce la cresterea noilor vase de sange. Studiul a gasit ca substanta chimica, ce reactiveaza proteinele asociate longevitatii, duc la cresterea vaselor de sange si a musculaturii, imbunatatind anduranta soarecilor batrani cu 80%.

Daca descoperirile pot fi aplicate si la oameni, restaurarea masei musculare poate ajuta la combaterea efectelor imbatranirii si a problemelor cauzate de fragilitatea organismului, precum osteoporoza, scrie descopera.ro, care citeaza Science Daily.

„Trebuie sa vedem daca acestea au relevanta la oameni, dar se poate sa salvam masa musculara la populatia imbatranita cu ajutorul acestui tip de interventii”, a precizat Leonard Guarente, unul dintre membrii echipei de la MIT. „Exista o interactiune stransa intre muschi si oase, astfel, pierderea masei musculare duce si la pierderea masei osoase, osteoporoza si fragilitatea oaselor, ceea ce reprezinta mari probleme la batranete”.

in cadrul acestui studiu, cercetatorii au explorat rolul sirtuinelor, o clasa de proteine care se gasesc in interiorul vaselor de sange. Cercetatorii au crescut nivelul de sitruine din soarecii normali pe masura ce imbatraneau. Au tratat soarecii cu un compus numit NMN, care este un precursor al NAD, o coenzima care activeaza SIRT1. De obicei, nivelurile de NAD scad pe masura ce animalele imbatranesc.

Dupa ce soarecii cu o varsta de 18 luni au fost tratati cu NMN timp de 2 luni, densitatea capilara a fost restaurata la niveluri observate la soarecii tineri, avand o imbunatatire de 56-80% in anduranta. Efecte benefice au fost vazute la soarecii cu varste chiar si de 32 de luni (echivalentul uman este de 80 de ani).

De asemenea, conform cercetatorilor, exercitiile fizice sunt esentiale pentru mentinerea masei musculare si implicit a sanatatii, iar alaturi de acest tratament, batranetea ar putea fi o perioada a vietii mult mai placuta.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: o noua metoda prin care poti creste masa musculara si iti poti face batranetea mai placuta