Hormonul foamei poate fi un aliat puternic in lupta impotriva bolii Alzheimer

Posted by Alin Marinescu on Friday, May 12, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru hormonul foamei alzheimer

Grelina, numit si „hormonul foamei", poate avea efecte dramatice asupra celulelor nervoase, putand avea un rol esential in tratamentele viitoare in tratarea bolilor neurodegenerative precum boala Alzheimer. Cercetatorii au inceput sa observe efectele grelinei asupra capacitatii cognitive a creierului din 2006, odata cu publicarea unui studiu in Nature Neuroscience, care a demonstrat ca un soarece injectat cu hormonul foamei avea performante cognitive imbunatatite chiar si cu 40%, relateaza Curiosity.

Cercetari ulterioare au aratat ca grelina impiedica moartea celulelor nervoase. Un studiu din 2017, publicat in Journal of Neuroscience, prezinta faptul ca grelina ajuta la mentinerea in functiune a celulelor nervoase a soarecilor cu boala Parkinson, iar alt studiu publicat in acelasi an in Journal of Neuroendocrinology arata ca injectiile cu grelina au imbunatatit memoria si orientarea spatiala a soarecilor cu boala Alzheimer. Cele doua studii au fost efectuate de Dr. Jeffrey Davies, de la Universitatea Swansea, din Regatul Unit.

Pentru unii, acest lucru poate suna contraintuitiv - cum un hormon care da starea de foame poate imbunatati functia creierului. Un posibil raspuns se afla chiar in teoria evolutiei. Pentru un animal infometat din salbaticie, este nevoie de o minte puternica pentru a gasi urmatoarea masa - viata animalului depinde de asta. Nu inseamna totusi ca este bine sa sari mese (mai ales micul dejun) sau sa ai un deficit caloric, care poate da alte probleme, intrucat o nutritie sanatoasa este si ea asociata cu capacitati cognitive bune. De asemenea, efectul grelinei este pe termen lung, cu primele efecte aparand dupa cateva saptamani.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: hormonul foamei poate fi un aliat puternic in lupta impotriva bolii alzheimer