Diferenta dintre dragoste si iubire

Posted by Alin Marinescu on Friday, July 20, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Frica de singuratate genereaza multe dintre actiunile noastre. Primavara, unul dintre raspunsurile la aceasta anxietate, este cautarea iubirii. Nu e surprinzator ca suntem interesati de diferite „arte ale iubirii”. De multe ori nu suntem insa atenti la ceea ce presupune insusirea unei arte: o lunga ucenicie. Capacitatea de a iubi este formata in cea mai mare masura, prin invatare, si nu e ceva care creste de la sine in noi sau poate fi culeasa in graba de pe marginea drumului.

Sunt trei conditii esentiale pentru a fi apt de iubire: In primul rand, sa stii ce este iubirea (si mai ales ce nu este iubire), ce ai de facut atunci cand iubesti; in al doilea rand, sa exersezi pentru a afla cum se mentine iubirea;  in sfarsit, asa cum nimeni nu a devenit vreodata maestru in arta picturii practicand-o doar cand nu avea altceva de facut, tot asa nimeni nu invata sa iubeasca daca nu acorda maxima prioritate acestei activitati. 

Noroc in dragoste: Iubirea este o activitate, adica ne solicita participarea activa. Spunem adesea „noroc in dragoste”, ca si cum dragostea ar fi ceva care da peste noi rar si din intamplare; confundam insa iubirea cu indragostirea si apoi cadem in capcana de a incerca sa mentinem starea de indragostire in loc sa ne construim iubirea. Cei patru piloni ai unei asemenea constructii sunt grija fata de celalalt, responsabilitatea, respectul si cunoasterea. Prea adesea suntem neatenti tocmai cu cei pe care spunem ca ii iubim; vorbesc si ma comport neglijent spunandu-mi ca partenerul stie ca il iubesc; dar esenta iubirii e sa muncesti in fiecare zi pentru ca ea sa creasca, sa ai grija de persoana iubita. Nu e doar o metafora; o puteti vedea intrupata intr-un copil care creste.

Responsabilitatea nu este o obligatie exterioara ci un raspuns voluntar la nevoile partenerului; cu alte cuvinte, nu e suficient doar sa muncesc si sa ii ofer ceea ce cred eu ca e important, ci sa aflu si ce e important pentru el si sa gasesc moduri in care as putea raspunde acelor dorinte. Respectul in iubire inseamna a-l putea vedea pe celalalt ca o persoana unica si valoroasa asa cum este, nu in functie de corespondenta cu idealizarile din mintea mea. Respectul este considerat ca fiind exterior iubirii sau chiar ca un semn ca iubirea nu (mai) exista doar de cei care confunda dragostea cu indragostirea. Intr-adevar, in faza indragostirii, respectul nu apare la suprafata pentru ca nu il vezi pe celalalt: acesta e doar un cuier pentru fantezia absolutului. Un al doilea motiv pentru care respectul nu e vizibil in aceasta perioada este faptul ca e nevoie de doua persoane libere pentru a exista respect; ori cei doi tocmai traiesc iluzia fuziunii totale, a deplinei dependente reciproce. Indragostirea, fiind trecatoare, la iesirea din ea sunt doua drumuri: incercarea de dominare sau cunoasterea celuilalt pentru a folosi ocazia apropierii data de indragostire in incercarea de a construi o iubire. Cunoasterea este cimentul dragostei: genereaza respectul, calauzeste responsabilitatea, da semnificatie grijii pentru persoana iubita.

Am vorbit despre ce presupune iubirea, acum voi spune cateva cuvinte despre cum se dobandeste abilitatea de a iubi. Putem descrie patru deprinderi care fac durabila iubirea: increderea, disciplina, concentrarea, rabdarea. Increderea intre parteneri se formeaza prin curajul de a ma expune, de a lasa la vedere vulnerabilitatile in fata celuilalt. Lasa-ti partenerul sa te cunoasca pentru ca tu sa poti evolua si el sa te poata sprijini. Disciplina e cea care face diferenta intre iubirea ca amuzament („cool”, „fun”) si iubirea ca mod de viata. Daca fac un lucru doar cand am chef, cu siguranta ca nu este printre cele importante. Ce inseamna disciplina? A avea un timp dedicat iubirii, a avea planuri de dezvoltare a relatiei cu partenerul asa cum avem, de pilda, planuri pentru cariera.
Concentrarea inseamna a fi prezent in iubire, acum si aici, nu doar in amintiri frumoase sau in planuri de viitor. Inseamna ca momentul prezent sa nu fie diluat, sa fim impreuna, nu doar unul langa altul in fata televizorului. Rabdarea e poate mai dificil de invatat intr-o lume a vitezei, dar este calitatea esentiala atat pentru a avea o cunoastere profunda a celuilalt cat si pentru a mentine delicata balanta intre nevoile mele si nevoile celuilalt.

Capacitatea de a iubi se invata si presupune depasirea unor obstacole. Despre acest lucru am vorbit mai sus, nu despre dragoste. Pentru cel ce a deprins arta iubirii, toata munca necesara pentru a tine iubirea e usoara si placuta. Cel care vrea o cale mai scurta se alege cu o contrafacere, o copie palida a ceea ce ar fi putut fi iubire. {i atunci sa nu spuna ca iubirea e trecatoare. „Cine isi inchipuie ca toate fructele se coc o data cu ciresele, nu stie nimic despre struguri”.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: diferenta dintre dragoste si iubire