Dieta cea mai simpla - slabesti in somn

Posted by Alin Marinescu on Wednesday, September 6, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru somn usor

Cand vine vorba de dieta, cel mai des intalnita combinatie este reducerea aportului de calorii zilnice si exercitiile fizice.
Studii recente realizate pe un grup important de persoane supra-ponderale a dovedit ca elementul esential si cea mai simpla metoda de a slabi este somnul bun in timpul noptii.

Este esential in cursul programelor de reducere a greutatii respectarea cu strictete a orelor de somn, cel putin opt ore in 24 de ore si respectarea orelor de culcare si trezire.
Persoanele care dorm mai putin de sase ore si care au ore de culcare dezordonate au tendinta sa se ingrase. Desi este vorba de o activitate mai degraba sedentara, somnul trebuie integrat ca element esential, in ansamblul de recomandari (adresate persoanelor obeze si supraponderale) care se concentreaza de obicei doar pe dieta alimentara si pe activitatile fizice.

Lipsa somnului, o trasatura a societatii moderne, accentueaza tendinta de obezitate, in virtutea a doua mecanisme distincte, precizeaza acest studiu, publicat in Canadian Medical Association Journal. Pe de o parte, cercetatorii au observat recent ca lipsa somnului determina creierul sa genereze senzatia de foame. In plus, lipsa orelor minim necesare de somn si somul dezordonat, altereaza sinteza de hormoni implicati in regularizarea apetitului - leptina, grelina si mai ales cortizol - limitand astfel eficienta unui regim alimentar sau determinand acumularea de grasime.

In ultimii ani, mai multe studii au ilustrat importanta somnului in lupta contraobezitatii. Unul dintre ele, realizat pe o perioada de doua saptamani, a demonstrat faptul ca pacientii care dorm cinci ore pe noapte pierd, in medie, cu 55% mai putin din masa de grasimi acumulate in comparatie cu pacientii care dorm cel putin opt ore, toata noaptea, scrie femeia.ro.

Somnul sustine o serie de mecanisme hormonale, care nu au loc decat intre anumite momente ale somnului si care combat acumularea de grasime, reduc apetitul si mai ales nevoia de grasimi si dulciuri. S-a mai observat ca persoanele care dorm sanatos si corect, cel putin opt ore pe noapte consuma mai putine dulciuri, iar nevoia de dulciuri si de carbohidrati se reduce.

Combinate, cele trei elemente: dieta prin reducerea aportului de calorii, miscarea fizica organizata si somnul intre ore fixe cel putin opt ore pe noapte este cea mai eficienta cale de a slabi.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: dieta cea mai simpla - slabesti in somn