De ce isi fac unele femei selfie-uri sexy

Posted by Alin Marinescu on Thursday, August 30, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Femeile isi fac selfie-uri sexy pentru a concura cu alte femei sau pentru a urca pe scara sociala in medii in care, din punct de vedere economic, nu au aceleasi sanse cu barbatii, sustine o noua cercetare efectuata de o universitate australiana, citata de DPA, transmite Agerpres.

Potrivit unui studiu publicat luni in revista Proceedings of the National Academy of Sciences, femeile isi fac selfie-uri in ipostaze provocatoare in medii cu o mai mare inegalitate economica, mai degraba decat in medii unde sunt oprimate pe baza de gen. Pentru aceasta cercetare, oamenii de stiinta au analizat 68.000 de autoportrete - sau selfie-uri -in ipostaze sexy, postate pe platformele de socializare Instagram si Twitter in 113 tari, tinand totodata cont de locul in care au fost facute acestea.

Cercetatorii au descoperit ca prevalenta selfie-urilor sexy este direct corelata cu inegalitatea veniturilor, pozele fiind mai provocatoare in mediile in care veniturile sunt inegale, iar oamenii mai preocupati de statutul social. „Nu am descoperit nici o asociere cu opresiunea de gen", a precizat studiul. „Totul este despre cum femeile concureaza si de ce concureaza", a declarat autoarea principala a studiului, Khandis Blake, de la Universitatea din New South Wales. Potrivit acesteia, femeile „sunt mai predispuse sa investeasca timp si efort postand selfie-uri sexy in locuri unde inegalitatea economica este in crestere si nu in locuri unde barbatii au mai multa putere la nivel social si unde inegalitatea de gen este puternica".

In : Stiri din Sanatate 


Tags: de ce isi fac unele femei selfie-uri sexy