De ce esecul poate fi benefic

Posted by Alin Marinescu on Wednesday, September 7, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru De ce esecul poate fi benefic

Exista o moda a ”succesului”. Toti vrem sa avem acea stima de sine crescuta la maxim. Parintii isi indeamna copiii sa fie mereu primii. Se cer si se publica neincetat retete ale succesului. Toata lumea cauta succesul, dar, cu toate acestea, numarul celor care se trateaza de anxietate, de depresie si de alte suferinte psihice, pentru ca simt ca nu isi pot atinge potentialul si nu isi traiesc viata asa cum simt, este in crestere.
”Numarul tinerilor care sufera de teama de esec, care se lupta cu sentimentul ratarii, cu depresia, sau care ajung la suicid, atinge cote ingrijoratoare. In general, este normal sa iti doresti sa reusesti, este normal sa vrei sa ai succes, dar nu este corect sa te definesti doar prin succes si, in caz contrar, sa te anihilezi singur sau sa te lasi infrant de parerea critica a celorlalti atunci cand nu ai reusit”, spune psihologul Alexandra Siru pentru Gandul.

Vrem tot ce e mai bun, cat mai repede si fara prea mult efort, in caz contrar cadem prada disperarii si negativismului. ‘’Presiunea scade rezistenta la frustrare, ingredient absolut necesar maturizarii emotionale. Copilul este ajutat excesiv, si nu intotdeauna corect, sa obtina performante, iar prin acest proces ii este afectata capacitatea de a depune singur efort si de a-si putea asuma succesul. Multi tineri imi spun ca nu ar fi reusit daca nu stateau parintii cu gura pe ei, crezand astfel ca ei nu sunt capabili.

Se vorbeste despre ”stima de sine”, care se refera la un ”sentiment de pretuire si de respect determinat de meritele si calitatile cuiva”, dar,  dincolo de toate astea, omul este o suma de calitati si de defecte. Viata omului este o suma de reusite si nereusite”, mai spune specialistul pentru Gandul.

Imaginea de sine se refera, evident, la modul in care ne percepem, fiind de preferat sa ne vedem in ansamblu, cu plusuri si minusuri. “Increderea in sine eu o vad mai degraba ca pe speranta ca, indiferent de ce se va intampla (bun sau rau), vom gasi resurse sa facem fata oricarei situatii, cu minim de ”turbulente” la nivel emotional (acele ”turbulente” pot aparea si in caz de succes)”, subliniaza psihologul.

Modul in care ne percepem este extrem de important, doarece acela reprezinta barometrul cu care evaluam realitatea, mai exact obstacolele pe care le avem de depasit in atingerea succesului. “O imagine corecta de sine, de ansamblu, in care ne cunoastem atat calitatile, cat si defectele, ne ajuta sa actionam rational si eficient. Daca ne stim calitatile, le putem exploata la maxim. Daca ne stim defectele si ni le acceptam, le putem transforma deseori in avantaje. O imagine exagerat de buna de sine ne poate lasa prada disperarii si autocriticii in caz de esec, iar o imagine proasta ne poate face sa evitam provocarile, pentru ca ne duce intr-un cerc vicios al autodenigrarii si, in final, la depresie”, adauga Alexandra Siru.

In privinta acestor aspecte, parintii detin puterea. “Daca excesul de laude determina o imagine nerealista de sine, critica ne face sa proiectam o imagine negativa. De aceea, este bine sa existe un echilibru intre lauda si critica. Tot parintii sunt cei care transmit mesaje presante: Trebuie sa fii primul! Trebuie sa fii cel mai bun!, dand de inteles ca, in caz contrar, copilul ii va dezamagi si nu va mai primi iubire. Asa se naste teama de esec si gandul ca nu esti suficient de bun, care se transforma in perfectionism si duce la o neincredere permanenta in fortele proprii”, mai spune psihologul.

Increderea in sine este rezultatul unei imagini de sine corecte, a mesajelor sanatoase primite de la parinti. “Acestia le pot transmite copiilor ca, intr-o anumita situatie, altcineva poate fi mai bun decat ei e, ca uneori poti castiga, alteori poti pierde, important este modul cum mergi mai departe.Conteaza stimularea competitiei cu ei insisi, nu cu ceilalti.  Adevaratul succes este atunci cand poti continua drumul dupa esec. Thomas Edisson a esuat de 10. 000 de ori pana a descoperit becul. Parintii trebuie sa stie ca:

1. Copilul nu trebuie sa fie cel mai bun, el trebuie sa se stie iubit, indiferent de realizarile lui, pentru ca doar asa isi va valorifica potentialul si isi va creste sansele de a avea succes.

2.  Copiii nu trebuie sa realizeze ce nu ati reusit voi, nu cautati sa obtineti valoarea prin reusitele urmasilor, asta va face sa puneti presiune pe ei. Copiii trebuie incurajati sa isi urmeze drumul lor, sa nu credeti ca nu stiu care e, devin confuzi doar cand simt ca trebuie sa aleaga intre dorintele voastre si ale lor, majoritatea au tendinta sa va multumeasca, desi acest lucru este in detrimentul fericirii si implinirii lor”, subliniaza psihologul pentru Gandul.

Tinerii si adultii trebuie sa inteaga ca:

1. Nu trebuie sa aveti doar succese pentru a putea fi multumiti de voi, dar continuati drumul, indiferent de rezultat, doar asa va descoperiti potentialul, doar depasind obstacole deveniti constienti de resursele voastre.

2. Nu exista esec decat atunci cand acesta va face sa va opriti din drum si sa va autoetichetati ca ratati. Cand va continuati drumul, transformati esecul temporar intr-un feedback necesar evolutiei.

3. Nu exista perfectiune (nu se poate ca totul sa iasa bine de la prima incercare) exista perfectionare (asa cum a fost cand ati invatat sa mergeti, sa vorbiti, sa scrieti, sa mergeti pe bicicleta, sa inotati etc.).

Cum putem sa devenim puternici din punct de vedere psihic:

1. Atentie la dialogul interior negativ care modeleaza imaginea de sine, ”e oare adevarul despre mine sau sunt opinii critice primite de la altii?”

2. Atentie la erorile de gandire, in mod special la generalizari: ”Daca am esuat, sunt un ratat”. Einstein spunea ca generalizarile sunt o piedica in calea gandirii si avea dreptate.

3. Orientati-va atentia spre ceea ce ati reusit (faceti o lista cu realizari). Orientarea pe ce lasati in urma scade increderea in sine.

4. Gasiti calitatile pe care le-ati folosit in tot ceea ce ati realizat (trasati o lista cu calitati).

5. Sarbatoriti orice succes (nu, nu ma refer la acea lauda care vine din exterior, ci la o aprecierea din sinea voastra.)

6. Transformati esecul in feedback: analizati ce nu a mers si faceti ceva ca sa nu se mai repete pe viitor. Nu lasati esecul temporar sa se transforme in esec, folositi-l ca feedback pentru a evolua.

7. Incepeti cu pasi mici, cei mari pot destabiliza. Faceti liste cu mici obiective personale zilnice si bifati la sfarsitul zilei ce ati realizat;

8. Nu va blamati pentru ce nu ati realizat inca, propuneti-va ce sa realizati pe viitor (autoblamarea scade increderea in sine);

9. Dupa o perioada in care ati atins obiectivele zilnice, treceti la obiective pe termen mediu si lung. Indeplinirea obiectivelor personale duce la cresterea increderii in sine;

“Esecul este cel mai eficient mod de a invata, de a te cunoaste si de a evolua, de aceea este o componenta esentiala a succesului. Adevaratul succes este sa poti accepta esecul si sa-l folosesti in avantajul tau”, concluzioneaza psihologul pentru Gandul.

sursa: gandul.info

In : Stiri din Sanatate 


Tags: de ce esecul poate fi benefic