Cum sa te demachiezi corect

Posted by Alin Marinescu on Thursday, December 21, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru te demachiezi corect

Chiar daca nu obisnuiesti sa te fardezi, demachierea este obligatorie daca iti doresti un ten frumos, fara imperfectiuni. Pasii catre o rutina de ingrijire adecvata sunt simpli si iti vor mentine pielea luminoasa si tanara cat mai mult timp. Esti obosita dupa o zi incarcata, te gandesti ca un strop de fond de ten ramas pe piele e nesemnificativ si adormi fara sa te mai demachiezi? Pielea se regenereaza in timpul noptii, asa ca vei impiedica procesul de reinnoire celulara, porii ramanand incarcati cu praful si resturile de machiaj de peste zi. Rezultatul? O piele cu aspect tern, obosit, fara stralucire.

Curata pielea dimineata si seara. Fata are nevoie de o curatare in profunzime in orice situatie. Praful si impuritatile de peste zi, dar si uleiurile naturale secretate in timpul noptii incarca porii si duc la aparitie timpurie a ridurilor.

Alege formula potrivita. In functie de tipul de ten, alege demachiantul care ti se potriveste. O formula prea blanda nu va curata in profunzime un ten gras, in timp ce unele produse pot fi prea agresive pentru pielea sensibila.

Lapte demachiant, pentru ten normal. Textura lui este putin mai lichida decat cea a unei creme obisnuite, fiind potrivit tenurilor uscate sau normale, in special in sezonul rece, cand au nevoie de un plus de hidratare. Indeparteaza bine impuritatile, insa nu si machiajul rezistent la apa sau foarte pigmentat.

Apa micelara, pentru piele sensibila. Alcatuita din molecule care atrag impuritatile si sebumul si le retin, ofera o curatare delicata. Este potrivita pentru toate tipurile de ten, in special pentru pielea sensibila. Nu toate apele micelare au aceeasi formula, asa ca e posibil ca un anumit produs sa ti se potriveasca mai bine sau nu. Daca ai ochii sensibili, incearca un produs destinat special acestei zone.

Servetele demachiante, pentru uz rapid. Sunt o solutie la indemana atunci cand nu ai prea mult timp la dispozitie, dar nu sunt indicate zi de zi. Ele curata machiajul la suprafata, insa lasa porii incarcati, ducand in timp la aparitia cosurilor si la un aspect lipsit de stralucire. Foloseste-le doar in situatii in care esti nevoita sa te demachiezi rapid.

Geluri, curatare in profunzime. Sunt cele mai potrivite pentru curatarea in profunzime a pielii, insa pot fi destul de dure pentru tenul sensibil sau uscat. Sunt mai indicate pielii mixte sau grase, insa exista si formule delicate. Asigura-te ca hidratezi bine fata dupa ce folosesti un astfel de produs.

Lotiune tonica, pentru reimprospatare. Produsul reimprospateaza pielea si elimina si cele mai fine urme de machiaj, sigiland porii dilatati. Este recomandata in special tenului gras, intrucat laptele demachiant sau gelul de curatare pot lasa o pelicula fina la suprafata pielii, dar si atunci cand aplici multe produse de machiaj si iti simti tenul incarcat. Evita sa o folosesti in jurul ochilor sau daca ai pielea uscata.

Crema hidratanta, la final. Alege crema hidratanta in functie de tipul de ten si aplic-o intotdeauna imediat dupa demachiere, pentru un efect sporit. Iarna, alege produse pe baza de ingrediente naturale, precum untul de shea, de cacao, de argan sau uleiul de cocos.

Truc CPF. Daca ai tenul gras, este recomandat sa faci o exfoliere blanda de 2 ori pe saptamana, in timp ce tenului uscat ii este suficienta procedura o singura data.

sursa: clickpentrufemei.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: cum sa te demachiezi corect