Cum recunoști un atac de cord

Posted by Alin Marinescu on Wednesday, July 11, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Durerea toracică intensă este cel mai întâlnit simptom al infarctului. Reține însă că această urgență medicală poate avea manifestări atipice în cazul femeilor!

Unori, infarctul se produce „neanunțat”, alteori are are semne prevestitoare chiar și cu câteva zile înainte. Cu toate că un astfel de eveniment neplăcut se poate produce oricând, statisticile au arătat că, în 40% din cazuri, are loc mai des în prima parte a zilei, în intrevalul orar 06:00 – 12:00.        
 
Durerea în piept, simptomul clasic
 
În cele mai multe cazuri, infarctul are ca primă manifestare durerea în piept - angina pectorală. Este descrisă ca apăsare puternică, în spatele sternului, sau ca senzație de gheară în piept, ca o sfredelire sau greutate.
 
Durerea poate iradia sau nu către brațe, umăr, abdomen sau gât.  La unele persoane, durerea este declanșată de stres, efort fizic intens, expunere la frig sau de o masă copioasă. Durata acestui disconfort poate fi de peste 15 minute și chiar de câteva ore și uneori nu cedează nici la administrarea de nitroglicerină (se iau 3 tablete la 5 minute). 
 
Ce alte simptome trebuie să dea de gândit
       
Slăbiciunea apărută brusc, senzația acută de lipsă de aer sau sufocarea, în absența efortului fizic, transpirațiile reci, pierderea cunoștinței și amețelile sunt alte manifestări ce pot fi puse pe seama unui infarct.
 
Alte simptome atipice, care pot îngreuna diagnosticul, sunt cele de ordin digestiv (vărsături, greață), umflarea picioarelor, starea de rău inexplicabil și disfuncțiile erectile. Astfel de simptome neobișnuite pentru atacul de cord apar în 10% din cazuri. 
 
La femei, pot exista unele diferențe
 
În cazul femeilor, există unele particularități, simptomele putând fi diferite de cele care apar la bărbați. Astfel, pot fi semne ale infarctului la femei: senzația de epuizare, gâfâiala la efort, greața sau starea de vomă.
 
Și anxietatea, insomnia și oboseala persistentă pot arăta că inima este în suferință. Femeile cu cel puțin un factor de risc cardiovascular (fumat, stres, sedentarism, hipertensiune, nivel crescut al colesterolului rău, diabet) trebuie să acorde o atenție aparte prevenirii atacului de cord.  
 
Uneori, poate fi asimptomatic
 
La unele persoane, infarctul este silențios, afându-se de existența acestuia ulterior, la un control medical (electrocardiogramă). O astfel de situație poate fi întâlnită la cei cu diabet zaharat cu neuropatie diabetică (afectarea sistemului nervos, care perturbă capacitatea de a simți durerea).
 
Infarctul miocardic atipic se poate manifesta prin absența totală a durerii toracice. Alteori, este însoțit de senzația de sufocare, palpitații, stare de leșin, transpirații, greață, dureri abdominale. 
 
ȘTIAI CĂ...
....riscul de infarct miocardic creşte cu 2% pentru fiecare scădere cu 1 grad Celsius a temperaturii exterioare?

In : Stiri din Sanatate 


Tags: cum recunoști un atac de cord