Cum putem beneficia de toate binefacerile ciupercilor

Posted by Alin Marinescu on Sunday, September 30, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Ciupercile sunt surse excelente de fibre, proteine, aminoacizi si vitamine (B1, B2, B12, C, D, E), insa un nou studiu sugereaza ca felul in care le gatim poate distruge complet nutrientii din aceste legume sanatoase. Potrivit cercetatorilor spanioli, continutul nutritional al ciupercilor poate fi semnificativ afectat de temperaturile la care sunt gatite. Expertii au testat mai multe metode de gatire a ciupercilor, precum fierberea, prepararea la cuptorul cu microunde, la gratar sau prajite. Ei au descoperit ca cea mai eficienta metoda, din punctul de vedere al pastrarii nutrientilor, este cea la gratar sau la microunde, noteaza BBC.com.

Ciupercile prajite in ulei si cele fierte se pare ca nu mai contin aproape deloc substante nutritive si, implicit, nu mai au niciun fel de actiune benefica asupra organismului. ā€˛Fierberea sau prajirea ciupercilor duce la pierderea masiva a continutului de proteine si antioxidantiā€¯, spune Irene Roncero, unul dintre autorii studiului. in schimb, prepararea ciupercilor la gratar sau la cuptorul cu microunde asigura mentinerea continutului de nutrienti, ba chiar poate spori cantitatea de antioxidanti, daca adaugam putin ulei de masline extravirgin. Rezultatele cercetarii au fost publicate in International Journal of Food Sciences and Nutrition.

O cana de ciuperci asigura organismului 50 de calorii din care acesta isi poate extrage energia necesara. Aceasta calitate le transforma intr-un aliment de baza in curele de slabire. Fibrele din ciuperci joaca un rol deosebit de important in prevenirea constipatiei si reglarea sistemului digestiv. Ciupercile contin amidon care, odata ajuns in sistemul digestiv, este transformat in hrana pentru bacteriile din colon, ajutand la mentinerea unui intestin sanatos. Un compus (eritadenina) din ciupercile numite ''shiitake'' ajuta ficatul sa proceseze colesterolul.

Ciupercile ''Champignon'' (Agaricus bisporus), unele dintre cele mai cunoscute ciuperci comestibile, aduc prin consumul lor semnificative beneficii sanatatii. Cercetatorii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit ca doar cateva ciuperci au de 12 ori mai multa cantitate de L-Ergothioneine (un puternic antioxidant), decat germenii de grau si de patru ori mai mult decat ficatul de pui. In consecinta, au capacitatea de a intari sistemul imunitar. L-Ergothioneine are efect asupra substantelor instabile, care ataca permanent si vatameaza membranele celulelor, cunoscute ca radicali liberi.

In acelasi timp, Universitatea Hanyang din Coreea de Sud a descoperit ca ciupercile pot scadea riscul de cancer la san. Specialistii sustin ca sansele de a dezvolta tumori mamare sunt cu atat mai mici, cu cat consumul de ciuperci este asociat cu cel de ceai verde. Nutritionistii, recomanda ciupercile in dieta si alimentatia femeilor, dar si a barbatilor pentru a preveni cancerul de prostata. Prin faptul ca are in compozitie iod, este benefica in functionarea glandei tiriode.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: cum putem beneficia de toate binefacerile ciupercilor