Cercetatorii au descoperit un beneficiu surprinzator al ciocolatei negre

Posted by Alin Marinescu on Sunday, May 6, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Compusii din ciocolata numiti flavanoli par sa duca la imbunatatirea vederii, conform unui studiu al cercetatorilor condusi de Jeff Rabin de la University of the Incarnate Word, din San Antonio (Texas), realizat cu ajutorul unui grup de 30 de adulti sanatosi.

Schimbarea in calitatea vederii a fost mica, dar semnificativa. Totusi, autorii studiului sustin ca este prea devreme pentru oftalmologi sa recomande ciocolata ca medicament pentru ochi, scrie descopera.ro, care citeaza Medical Xpress. „Durata acestor efecte si influenta in performanta din lumea reala trebuie testate mai mult”, a precizat Rabin.

Asa cum explica si cercetatorul, au existat dovezi conform carora flavanolii cu efect de antioxidare din ciocolata amaruie pot ajuta la circulatia sangelui la creier, la inima si chiar impotriva efectelor imbatranirii. De aceea, savantii si-au pus problema daca nu cumva ochii pot beneficia de efectele acestui aliment. Intrebarea a avut raspuns afirmativ. Comparativ cu cei care au mancat batoane cu ciocolata si lapte, cei care au consumat ciocolata amaruie au prezentat „mici imbunatatiri ale vederii” in testele ulterioare. Savantii sustin ca efectul s-a datorat cresterii fluxului de sange la retina, dar nu este nicio dovada care sa sustina aceasta afirmatie.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: cercetatorii au descoperit un beneficiu surprinzator al ciocolatei negre