Cele mai bune 5 trucuri care te ajuta sa reduci consumul de sare

Posted by Alin Marinescu on Monday, May 7, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Sodiul din sare ajuta la transmiterea impulsurilor nervoase si la contractarea fibrelor musculare. De asemenea, impreuna cu potasiul, sodiul are rolul de a echilibra nivelul lichidelor din corp. Insa pentru a beneficia de aceste efecte asupra corpului trebuie sa consumi o cantitate mica de sare, nicidecum sa o consumi in exces. 

In mod obisnuit corpul reuseste sa elimine excesul de sodiu, insa daca o consumi in cantitati mari ea favorizeaza retentia de apa in corp, lucru care determina cresterea tensiunii arteriale. Nici macar nu mai este nevoie sa o folosesti ca si condiment, deoarece sarea se regaseste in cantitati mari in toate produsele din comert. De aceea se ajunge foarte usor la un consum exagerat, iar cele mai blamate produse sunt snacks-urile, chipsurile, supele instant, conservele, mezelurile, afumaturile, pizza congelata si alte sosuri ambalate. Prin urmare, daca vei consuma cu regularitate aceste produse din comert depasesti cu foarte mult cantitatea de sare necesara corp. 

Stim deja ca nu este bine sa consumam o cantitate mare de sare, deoarece aceasta poate sa imbolnaveasca inima si rinichii. Insa, o noua cercetare aparuta recent in publicatia Nature Neuroscience a scos la iveala efectele nocive pe care consumul de sare le are asupra sanatatii creierului. Se pare ca sarea afeaza grav memoria si favorizeaza declinul cognitiv. Prin urmare ai toate motivele sa incerci sa reduci consumul de sare, iar aceste cinci trucuri prezentate de specialistii de la Harvard Medical School te pot ajuta:

1. Foloseste condimentele si verdeturile pentru a da gust mancarii
Ca sa reduci consumi de sare este foarte important sa apelezi la alte ingrediente ca sa conferi un gust mancarurilor pe care le prepari. Cele mai bune alternative sunt condimentele, verdeturile uscate sau proaspete, usturoiul, ghimbirul, citricele si vinul. Orice ingredient cu aroma puternica si pe gustul tau poate sa schimbe gustul mancarii si sa o faca mai gustoasa: de la piper negru, scortisoara si turmeric pana la busuioc proaspat, fulgi de ardei iute sau zeama de lamaie. Toate aceste alternative te ajuta sa reduci consumul de sare fara sa risti sa obtii un preparat lipsit de gust. 

2. Foloseste grasimile sanatoase
Nu te feri de grasimile bune, deoarece tocmai acestea sunt cele care ajuta la slabit si sunt foarte importante pentru sanatatea inimii si a creierului. Foloseste cu incredere avocado, nucile, semintele, maslinele, uleiul de cocos sau de masline presat la rece. Toate aceste grasimi bune pot sa aduca un plus de savoare preparatelor tale, astfel ca nu vei avea nevoie sa adaugi o cantitate mare de sare ca sa ai o mancare gustoasa. 

3. Opteaza pentru metodele bune de a prepara ingredientele
Legumele sau carnea sote sau la cuptor se transforma total si aromele lor sunt mai intense. Evita sa fierbi legumele scufundate in apa, ci aplica metoda de fierbere la aburi, deoarece isi vor pastra o aroma mai intensa. De asemenea, poti sa adaugi la final ulei de masline presat la rece pentru a conferi un gust delicios, zeama de lamaie sau ardei iute maruntit in cazul in care preferi mancarea picanta. Adaugand aceste alternative sanatoase si folosind o metoda de gatit care pastreaza aromele ingredientelor poti sa reduci cantitatea de sare folosita. 

4. Foloseste cereale integrale in loc de paine
Painea, chiar si cea integrala sau de secara poate sa contina o cantitate insemnata de sare. O solutie excelenta pentru silueta si pentru o digestie buna ar fi sa inlocuiesti painea la micul dejun cu o portie de cereale integrale (quinoa, orz fiert, orez integral, ovaz) pe care sa le consumi alaturi de un ou fiert sau in combinatie cu fructe proaspete si lapte vegetal. 

5. Gateste cu legume de sezon
Daca folosesti legumele si verdeturile de tara si tinand cont de sezonul in care se fac vei constata ca mancarurile tale vor avea un gust mai bun si intens. Acest lucru te va ajuta sa nu adaugi o cantitate mare de sare, deoarece preparatul tau va avea deja un gust delicios. 

sursa: eva.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: cele mai bune 5 trucuri care te ajuta sa reduci consumul de sare