Ce se intampla de fapt cu mierea la temperaturi mari

Posted by Alin Marinescu on Thursday, July 19, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Nu se poate sa nu fi auzit macar o data ca mierea de albine devine toxica daca o adaugi in ceai sau in cafea fierbinte. Care este adevarul? Medicul nutritionist Anda Avramescu explica cum stau lucrurile: Deosebirea esentiala intre mierea de albine si zaharul comercial consta in continutul ridicat in minerale, vitamine si enzime active al acesteia. Acesti micronutrienti se distrug la temperaturi mai mari de 40 grade Celsius ( in special enzimele, dar si vitamina C si B1 care sunt cele mai termolabile).

Mierea de albine isi pierde din nutrienti la temperaturi mari. Insa, nu exista studii care sa confirme toxicitatea mierii. In plus, mierea de albine contine cantitati minime de HMF – hidroximetilfurfurol, o aldehida, care apare prin deshidratarea unor zaharuri si a carei concentratie creste la o temperatura mai mare de 40 grade C. Nu sunt studii in vivo la subiectii umani, care sa arate o concentratie toxica a HMF in cazul mierii incalzite. Zi de zi ingurgitam cantitati rezonabile de HMF din fripturi, gratare, paine, biscuiti, bere, cafea, fructe deshidratate, iar cantitatea de HMF din miere incalzita comparand cu celelalte alimente este foarte mica si nu pune sanatatea in pericol. Comparativ cu mierea, zaharul are o concentratie de HMF de 100 de ori mai mare.

Este mierea incalzita toxica?: Nu. Insa pentru a beneficia de calitatile benefice pentru sanatate ale mierii de albine nu incalziti mierea la temperaturi mai mari de 40 de grade Celsius deoarece isi pierde din proprietatile curative. Mierea este foarte cunoscuta pentru actiunile sale terapeutice bacterostatice, cicatrizante, calmante, regeneratoare, antibiotice, tonicardiace. Continutul de microelemente este similar celui al sangelui uman, 22 din cele 24 elemente, care compun sangele, se regasesc in miere.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: ce se intampla de fapt cu mierea la temperaturi mari