Ce putem face cu medicamentele expirate

Posted by Alin Marinescu on Thursday, November 9, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru medicamente expirate

Majoritatea oamenilor au in casa pastile si siropuri care au expirat. Acestea nu se arunca la gunoi, la chiuveta, nici la toaleta. Astfel de gesturi sunt nocive pentru sanatate, dar si pentru mediu, deoarece medicamentele sunt un factor important de poluare. Mai mult, aruncarea medicamentelor expirate la gunoi este ilegala.

Medicamentele sunt produse cu statut special, intrucat contin substante active chimice care au rolul de a preveni sau de a trata afectiuni. Nu pot fi lasate la voia intamplarii, iar dupa ce au expirat trebuie avut grija unde sunt aruncate, deoarece exista riscul sa aiba efecte nocive, precum contaminarea solului si a apei, populate la randul lor cu vietuitoare.

De aceea, chiar daca pare o solutie simpla, aruncatul pastilelor sau a siropurilor la toaleta nu este o metoda buna, si nici sanatoasa. Explicatia este aceea ca unele substante se pot descompune in apa, fiind o sursa sigura de poluare.

Nici la gunoi nu este bine sa le arunci, deoarece este posibil ca un animal de companie sau chiar copilul sa le gaseasca si sa le inghita. Totodata, medicamentele expirate sunt periculoase si daca sunt pastrate in casa, deoarece exista riscul sa fie inghitite de un copil sau de o persoana in varsta, iar reactiile adverse pot fi foarte grave.

Pe de alta parte, daca sunt aruncate in vasul de toaleta, medicamentele expirate vor polua cu certitudine apa in care sunt deversate din reteaua de canalizare, deoarece statiile de tratare a apei nu au tehnologia de a filtra substantele medicamentoase.

Cea mai sigura si legala metoda este sa duci medicamentele expirate la farmacii care au contracte cu firme specializate si care se vor ocupa ulterior de distrugerea acestora.

La fel de important este sa verifici intotdeauna termenul de valabilitate al medicamentelor si sa nu le iei daca au expirat. Un medicament expirat va avea o eficienta scazuta sau eficienta zero. In plus, va produce unele efecte secundare nedorite, cum ar fi dureri gastrice, cefalee sau reactii alergice.

• Cel mai bine este sa mergi cu pastilele la farmacie. Legea din Romania (Ordinul Ministerului Sanatatii Nr. 119/2014) prevede ca farmacistii si producatorii sa predea medicamentele expirate unor companii specializate pentru a le distruge, fara sa polueze mediul inconjurator.

• Distruge pastilele pisandu-le cu un ciocan de lemn, apoi pune-le intr-o cutie pe care sigileaz-o foarte bine cu banda adeziva si du-o la ghena de gunoi. Fa acest lucru pentru ca nimeni sa nu poate avea acces cu usurinta la continutul cutiei.

• Cumpara medicamente doar atunci cand ai nevoie si doar in cantitatea recomandata. Nu face in casa depozite de pastile si de siropuri doar pentru a te asigura ca in caz de nevoie le ai la indemana, intrucat riscul sa expire este foarte mare.

De obicei, pe ambalajul multor medicamente este inscriptionat inclusiv termenul de valabilitate de la desigilarea acestuia. In majoritatea cazurilor acesta este de 30 de zile dupa de a fost deschis ambalajul.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: ce putem face cu medicamentele expirate