Ce legatura este intre anticonceptionale si cancer

Posted by Alin Marinescu on Saturday, October 7, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru anticonceptionale

Pilulele contraceptive au impartit lumea medicala in doua de mai bine de 50 de ani. S-a vorbit destul de des despre o legatura intre anticonceptionale si cancerul de san. Studiile au aratat in mare parte ca exista o cauzalitate, insa unele au fost contrazise, altele s-au axat pe cazuri particulare. Noile contraceptive sunt considerate mai sigure, dar cert este ca nimeni nu baga mana in foc.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a realizat in 2015 un ghid prin care facea diverse recomadari cu privire la utilizarea anticonceptionalelor si planificarea familiala, "Criterii medicale privind motivele medicale pentru a administrare pilulele contraceptive". Specialistii care au eliberat ghidul spun ca atunci cand se prescriu anticonceptionale trebuie avut in vedere istoricul medical al pacientei, riscul de boli al acesteia, efectele adverse, costurile, disponibilitatea produsului, dar si preferintele.

Efecte adverse care merg pana la cancer
Recomandarile facute de Organizatia Mondiala a Sanatatii cu privire la grija excesiva cu care trebuie prescrise contraceptivele orale nu este intamplatoare. Numeroase studii au aratat ca efectele adverse ale acestor medicamente sunt grave, mergand pana la cancer. in 2012, Agentia pentru Medicamente si Alimente din SUA a transmis un comunicat prin care atragea atentia ca anticonceptionalele care contin drospirenona pot fi asociate cu un risc mai mare de aparitie a cheagurilor de sange decat cele care contin progesteron. Atunci au fost voci care au spus ca sunt mai multi factori care influenteaza, insa raspunsul FDA a fost ca utilizarea contraceptivelor duce la formarea de cheaguri de sange.

Agentia Europeana a Medicamentului s-a implicat si ea in gasirea unei solutii sigure pentru administrarea de anticoncetionale si a atras atentia in 2013 asupra Diane35 ca trebuie utilizat doar impotriva acneei severe.

Discutiile aparute acum nici nu se intrevedeau in anii 60 cand au fost scoase pe piata primele anticonceptionale. Atunci toata lumea era fericita ca s-a gasit o solutie pentru controlarea sarcinilor nedorite, iar in SUA a devenit principala modalitate de protectie. Entuziasmul a mai scazut odata cu aparitia primelor voci care avertizau ca estrogenul ingerat in exces duce la aparitia cancerului de san. Totusi, pentru femeile tinere, riscurile sunt mai mici decat beneficiile contraceptivelor, iar acesta poate fi compromisul la care a ajuns lumea stiintifica.

Pilulele contraceptive: jumatate de secol de studii
in mai bine de 50 de ani de cand au aparut pilulele contraceptive cercetatorii au facut atat de multe studii, cu rezultate atat de diverse incat femeile sunt pe buna dreptate bulversate si nu mai stiu ce sa mai creada. O parte dintre medici cred ca initial s-a vorbit despre cancer de san din cauza continutului mare de estrogen din primele pastile. intre timp, industria farmaceutica a evoluat si contraceptivele de generatie noua sunt mult mai adaptate la organismul femeii.

Oameni de stiinta din peninsula Scandinavia au scos la iveala ca a crescut numarul femeilor care au cancer de san in randul celor care iau pastile anticonceptionale. Un studiu similar a aratat ca, desi oprisera administrarea de contraceptive de mai bine de 10 ani, cancerul de san a recidivat in cazul celor cate se luptasera cu aceasta boala. Pe de alta parte, exista cercetari realizate de institutii prestigioase care sustin ca nu exista nicio legatura intre aparitia cancerului de san si anticoncotionalele orale. Unul dintre acestea a fost realizat in perioada 1994-1998 de Women's Contraceptive and Reproductive Experience.

Un alt studiu publicat in Journal of the American Medical Association a aratat ca femeile care au avut in familie cazuri de cancer de san au un risc cu 11 procente mai mare sa faca aceeasi boala daca au urmat tratament cu anticonceptionale. Au existat voci care au contestat studiul spunand ca a fost facut inainte de 1975, cand cantitatea de estrogen si progesteron din compozitie era foarte mare.

Un studiu realizat in 1996 si citat de Institutul National pentru Studiul Cancerului din SUA arata ca femeile care iau sau care au luat anticonceptionale au un risc mai mare de a face cancer de san decat cele care nu au ales aceasta cale de protectie.

Un studiu recent arata ca, totusi, varsta femeii este foarte importanta atunci cand facem asocierea intre cancer de san si pastile contraceptive. Cu cat femeia este mai in varsta, cu atat riscurile sunt mai mari. Dupa 45 de ani, tratamentul ar trebui intrerupt mai ales daca nu sunt administrate anticonceptionale de generatie noua, cu doze mai mici de hormoni.

Legatura dintre cancer si contraceptive. Doua baricade, femeile la mijloc
Pe de alta parte, un studiu publicat in Cancer Research in 2014 si realizat de oameni de stiinta de la Institutul National pentru Studierea Cancerului din SUA linisteste femeile: anticonceptionalele de generatie noua nu prezinta risc de aparitie a cancerului de san.

Vestea buna este ca tratamentul cu contraceptive reduce riscul de cancer ovarian cu pana la 50%, dupa cum arata un studiu publicat in British Journal of Cancer. Femeile ar fi protejate si de cancerul de endometru si cel de colon.

Sintetizand multitudinea de informatii este necesar sa retineti ca cu cat este mai mare cantitatea de hormoni din anticonceptionale cu atat riscul de aparitie a cancerului de san este mai mare. Cele mai periculoase pastile sunt cele trifazice, cu doze diferite de hormoni pentru fiecare faza a ciclului. Acestea cresc riscul de cancer de aproape 3 ori, potrivit unui studiu ralizat in 2010, " Nurses' Health Study"

Inainte de a lua o decizie cu privire la metoda de contraceptie pe care doriti sa ofolositi discutati sincer si in detaliu cu medicul dvs, expunandu-i nu doar istoricul dvs medical, ci si pe cel al familiei, incluzand aici si bunicii. Piata ofera o multime de alternative la contraceptive.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: ce legatura este intre anticonceptionale si cancer