Aparitia brusca a surditatii în plina stare de sanatate reprezinta pentru pacienti o adevarata drama, care se poate finaliza cu permanentizarea scaderii auditiei, singura posibilitate de recuperare auditiva ramanand în aceste cazuri doar protezarea auditiva. Cel mai adesea, aceasta afectiune este definita ca o pierdere neuro-senzoriala de auz unilaterala,  mai mare de 30 de decibeli, înregistrata pe cel putin 3 frecvente audiometrice (tonuri pure) consecutive, care a aparut de maximum 72 de ore. Frecventa de aparitie citata în literatura de specialitate este de aproximativ 10-15 cazuri/ 100.000 de locuitori/an. Cauzele aparitiei bolii nu sunt în întregime cunoscute; doar în aproximativ 10-15% din cazuri  poate fi identificata etiologia.

Desi de-a lungul timpului au fost lansate numeroase teorii patogenice, niciuna nu a reusit sa se impuna categoric în demonstrarea certa a cauzei de aparitie a afectiunii. Printre acestea se includ: - teoria vasculara, ce  sustine ideea unei diminuari a fluxului sangvin la nivel cohlear, bazandu-se pe studiile ce au înregistrat o reducere cu 30% a concentratiei oxigenului în vascularizatia urechii interne afectate; - teoria virala - se bazeaza pe debutul, în anumite cazuri, al afectiunii, în contextul unei infectii virale deja instituite; - teoria stresului oxidativ - sustine ca si cauza de declansare a surditatii brusc instalate idiopatice (fara cauza) o activare anormala a mecanismelor stresului oxidativ;

Brusc instalata se poate stabili doar dupa o evaluare completa a pacientului, fiind necesara spitalizarea acestuia într-o clinica de otorinolaringologie, pentru: - evaluarea starii generale de sanatate: investigatii paraclinice (analize laborator); - evaluarea functiei auditive prin audiometrie si teste de auditie: acumetria fonica, acumetria instrumentala, audiometria tonala liminara si audiometria vocala, impedancemetrie, TEOAE (otoemisiuni acustice), PEATC (potentiale evocate acustice de trunchi cerebral); - investigatii imagistice: CT, RMN; - consultatii de specialitate prin colaborare interdisciplinara, în functie de particularitatile cazului (consult cardiologic, neurologic).

Dificultatea identificarii mecanismului de aparitie a acestei afectiuni a determinat imposibilitatea stabilirii, pana în prezent, a unui tratament eficient, care sa asigure cu certitudine o recuperare auditiva satisfacatoare dupa administrare.

Desi nu exista înca un tratament eficient unanim acceptat, corticoterapia sistemica este, în momentul de fata, utilizata preponderent. Doza optima de administrat nu se cunoaste, iar mecanismul de actiune al corticoizilor la nivelul urechii interne este incomplet elucidat, dar unele studii efectuate în ultimii ani au raportat ca niveluri crescute ale concentratiei corticoizilor la nivel cohlear se asociaza cu o recuperare auditiva postterapeutica mai buna.

Administrarea transtimpanica a medicatiei corticoide direct în urechea medie ar avea efect direct asupra urechii interne, oferind potentialul obtinerii unor concentratii crescute de agent terapeutic la nivelul lichidelor urechii interne si ar evita, totodata, efectele secundare pe care le determina administrarea sistemica a medicatiei corticoide. Nu exista date concrete despre cantitatea optima de corticoid ce trebuie administrat transtimpanic; apare, astfel, necesitatea continuarii studiilor clinice, pentru a determina volumul si concentratia terapeutica de corticoid ce ar avea ca rezultat o recuperare auditiva semnificativa.

Studiile efectuate în laborator au înregistrat, în cazul animalelor la care s-a administrat dexametazona transtimpanic, concentratii mult mai crescute ale corticoidului la nivelul lichidelor urechii interne decat în cazul animalelor la care administrarea a fost sistemica. În aceasta idee, continuarea în viitor a studiilor de patogenie este necesara pentru un bun management al acestei afectiuni.