Cand devin lipicioase mezelurile

Posted by Alin Marinescu on Thursday, August 23, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Salam, parizer, sunca, toate sunt roz sau rosii si sunt gustoase. Daca pretul lor este scazut, ai grija: mananci prelucrata carne de proasta calitate, grasimi, amidon, coloranti si conservanti din plin! Printre acestia si carminul, care provine fie dintr-o planta, fie din carapacea unor gandaci. Nu va atingeti de mezelurile ieftine, daca tineti la sanatate. Mezelurile sunt accesibile ca pret, asa ca romanii le considera potrivite pentru o masa rapida si rece, pentru sandvisul din recreatie al copiilor.

De obicei, pretul mic si termenul de valabilitate indelungat ne poate confirma banuiala ca sunt niste produse artificiale. Dincolo de carne de proasta calitate, se foloseste o cantitate mare de apa si grasime care maresc cantitatea de produs. Cantitatea de carne e nesemnificativa, o mare parte sunt tocaturile – carne dezosata mecanic- in mare parte resturi de carne. si apoi urmeaza lista aditivilor: glutamat monosodic care da gust foarte bun si provoaca dependenta; nitriti si nitrati de sodiu, arome sintetice, coloranti.

Acea culoarea rosie a mezelurilor provine de la nitriti de sodiu si de potasiu, care stabilizeaza culoarea si creste perioada de valabilitate a produsului. Se mai adauga fosfati si polifosfati de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, acele E-uri reglementate de legislatie. Se mai poate adauga amidonul modificat, sare in cantitate mare, faina de soia- recomandata ca si proteina vegetala, dar nemodificata genetic!. Carmin, E 120, cosenila, acid Carminic sau pe scurt…insecte pisate! Unele mezeluri contin carmin, un colorant produs din pulberea obtinuta prin zdrobirea unei insecte, cosenila, originara din Mexic sau din ouale acesteia. Colorantul este folosit de zeci de ani la colorarea tesaturilor, dar a fost „adoptat” si in industria carnii sau cea a laptelui. Adica nici iaurtul cu fructe rosii nu este chiar ceea ce pare! Carminul mai este obtinut si dintr-o planta. Uneori, pe etichetele mezelurilor nu este mentionat ca E120 ci cu numele de Cosenila, producatorii sperand in acest fel ca nu veti stii despre ce este vorba.

Colorantul E 120 este autorizat in Romania pentru toate tipurile de produse alimentare si nu prezinta riscuri pentru sanatate daca este utilizat in dozele admise de legislatie, de exemplu 100 g la kilogram pentru anumite tipuri de mezeluri. Numai ca ar trebui sa stiti ca un kg din acest colorant este produs din aproximativ 100.000-150.000 de insecte!, se arata intr-o stire a Ziare.com, care citeaza surse din cadrul Institutului de Bioresurse Alimentare, aflat in subordinea Ministerului Agriculturii.

Dupa doua zile de stat in frigider, mezelurile de proasta calitate devin lipicioase. Toate aceste adaosuri, cum ar fi amidonul, plus faptul ca mezelurile nu sunt tocmai proaspete sau calitatea carnii nu este cea mai buna, le fac lipicioase, dupa cateva zile de stat la frigider. Exista si studii care arata ca daca carnea de vita folosita la producerea mezelurilor provine de la un animal bolnav, aceasta are acel aspect de „lipici”. Mezelurile de proasta calitate, cu continut cu apa si grasime „favorizeaza obezitatea”, ne spune Liana Contiu. Pe de alta parte, medicul Simona Felicia Dragoi mentioneaza ca nu exista foarte multe studii privind efectele pe termen lung asupra sanatatii ale consumului de astfel de aditivi. Nu putem da vina numai pe acesti aditivi pentru problemele de sanatate, dar sunt factori care favorizeaza aparitia acestora, in timp.

Cele doua specialiste in nutritie mai spun insa ca cei mici nu ar trebui sa consume mezeluri din cauza continutului mare de sare si al nitritilor, sau macar ar trebui limitata cantitatea de mezeluri si trebuie sa gasiti variantele cat mai naturale ale acestora. Mezelurile sunt si ele de diferite calitati si ca atare au si preturi de la foarte accesibil la foarte scump. Nutritionistii spun ca alegerea corecta ar fi acele mezeluri care au marca de produs traditional si care sunt facute din carne si condimente si respecta o reteta, conform unor normative europene.

Un indiciu ca mezelurile sunt de calitate ar fi pretul ridicat al acestora, insa nu de fiecare data! Cum insa si aici unele „produse traditionale” nu respectau reteta, au aparut noi prevederi legislative, la sfarsitul anului trecut. in Mures, de exemplu, la inceputul anului 2015, conform datelor Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Mures, nu mai exista niciun produs traditional inregistrat, desi in 2014 erau atestate 131 de produse traditionale, conform Adevarul.ro. Un produs traditional nu este niciodata facut intr-o fabrica mare, ci in mici intreprinderi, gospodaresti, in cantitati mici si dupa o reteta proprie. Unii producatori incearca obtinerea de atestate pentru „reteta consacrata romaneasca”. Produsele atestate ca „reteta consacrata romaneasca” trebuie sa respecte compozitia folosita cu cel putin 30 de ani in urma, iar Ministerul Agriculturii garanteaza pentru calitatea acestor produse.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: cand devin lipicioase mezelurile