Boli pe care le poti depista cu usurinta daca acorzi mai multa atentie picioarelor

Posted by Alin Marinescu on Monday, July 25, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru picioare

Desi nu le dam intotdeauna atentia cuvenita, picioarele sunt o parte extrem de importanta a organismului nostru. In ele sunt concentrate o treime din totalul oaselor din corp, precum si peste o suta de tendoane, muschi si ligamente, necesare pentru a sustine intreaga greutate a corpului, pe durata intregii zile.

Reflexologii sustin ca in talpa piciorului sunt proiectate toate organele vitale din organism. Chiar daca aceasta teorie nu a fost confirmata pana acum, medicii sunt de acord ca anumite afectiuni pot fi depistate studiind sanatatea picioarelor. Iata cateva simptome care se manifesta la nivelul picioarelor si care pot trada boli grave: 

Carcei
Spasmele si crampele musculare la nivelul picioarelor sunt destul de comune. Ele apar, de obicei, dupa efort fizic intens, insa pot fi si indicatorul unor carente din organism. De exemplu, lipsa de calciu, magneziu sau sodiu, care apar de obicei cand organismul este deshidratat si muschii nu mai sunt alimentati cu suficient oxigen. Carceii mai pot indica o problema a sistemului circulator.

Mancarimi
Desi sunt foarte neplacute, mancarimile la picioare nu sunt un simptom al unei boli grave. Infectiile fungice, precum micoza, cunoscuta si sub numele de "piciorul de atlet", sunt cele care provoaca mancarimile si pot explica si cojirea pielii de pe picioare. 

Aceste infectii se dezvolta in medii umede; in general, ele apar intre degete si afecteaza mai ales persoanele carora le transpira picioarele foarte mult, in special in incaltaminte stramta. Desi micoza piciorului este extrem de contagioasa, ea poate fi tratata cu succes cu medicamente antifungice, care se elibereaza si fara prescriptie medicala. in unele cazuri, pruritul este cauzat de o reactie alergica la anumite creme sau boli autoimune, cum ar fi psoriazisul. Daca mancarimile persista sau se agraveaza atunci cand sunt administrate medicamente, trebuie consultat medicul.

Hipocratismul digital: deformarea degetelor
Hipocratismul digital determina modificari ale zonei care inconjoara si sustin unghiile degetelor de la maini sau de la picioare. Printre simptomele frecvente ale hipocratismului sunt inmuierea patului unghial, umflarea varfurilor degetelor de la picioare, curbarea unghiilor (asa numitele unghii concave sau in forma de lingura - koilonychias). 

Marea majoritate a cazurilor de hipocratism digital sunt derivate ale unor boli vasculare sau pulmonare care reduc nivelul de oxigen din sange. Prin urmare, trebuie sa se acorde atentie modificarilor unghiilor de la picioare sau maini, pentru ca acestea ar putea fi simptomul unei maladii grave, precum cancerul pulmonar, boli vasculare sau boala Crohn.

sursa: sanatate.bzi.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: boli pe care le poti depista cu usurinta daca acorzi mai multa atentie picioarelor