Boli cardiovasculare asociate cu durata somnului

Posted by Alin Marinescu on Friday, July 22, 2016 Under: Stiri din Sanatate

Imagini pentru somn de noapte
Un somn intre 6 si 8 ore pe noapte va asigura protectie impotriva unui atac de cord sau vascular cerebral, spun cercetatorii americani. Mai putin somn creste riscul acestor accidente nefericite de doua ori, sustin aceeasi cercetatori. De asemenea, un somn mai scurt expune organismul uman cu 300% mai mult la insuficienta cardiaca congestiva, capacitatea inimii de a pompa sange in corp scade, iar efectele negative asupra organelor se simt imediat.

In cazul unui somn mai lung de 8 ore pe noapte, acesta a fost asociat cu un risc dublu de angina pectorala si cu 19% mai crescut de boli coronariene. 

Autorii americani ai studiului publicat in Jurnalul Clinic de Cardiologie, sunt primii cercetatori care au studiat legatura dintre somn si cinci probleme cardiovasculare diferite.

Doctorul Saurabh Aggarwal de la Chicago Medical School, a declarat: "Oamenii care au o durata a somnului la extremele intervalului 6 - 8 ore prezinta un nivel inalt de risc cardiovascular, riscul scazand pe masura ce se ajunge la un punct de mijloc".

Studiul a analizat 6.538 de indivizi, cu varsta medie de 60 de ani. Analiza chestionarelor a indicat clar tendinta pentru anumite tipuri de probleme cardiovasculare la persoanele care au dormit mai putin de sase ore pe noapte sau mai mult de opt ore. Rezultatele au tinut cont si de alti factori care influenteaza riscul cardiovascular, inclusiv varsta, indicele de masa corporala, colesterolul, fumatul, tensiunea arteriala, apneea de somn si istoricul familial al bolilor de inima.

Somnul poate avea efecte mari si asupra metabolismului, sistemului imunitar si asupra hormonilor. O durata mai scurta a somnului genereaza niveluri crescute de cortizol, hormonul stresului, cresterea tensiunii arteriale, hiperactivitatea sistemului nervos simpatic si o crestere a inflamatiilor.

Daca lipsa somnului este oarecum explicata, efectele unui somn mai lung raman neclare, spun oamenii de stiinta. Oamenii care dorm mai mult sunt suspectati de a fi deprimati si inactivi fizic.

sursa: sanatate.bzi.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: boli cardiovasculare asociate cu durata somnului