Ierburile si condimentele reprezinta un capitol special al alimentatiei, pentru ca se folosesc in cantitati mici, au valoare calorica scazuta si pot imbunatati sau chiar schimba gustul unui produs, facandu-l delicios. A avea o alimentatie echilibrata presupune sa consumam mancare gustoasa, care sa ne faca placere din toate punctele de vedere, iar condimentele si ierburile aromate pot inlocui cu succes sarea si uleiul din bucatarie. In plus unele dintre ele au si proprietati medicinale.

Usturoiul
Usturoiul- este o planta miraculoasa, cu proprietati de diminuare a riscurilor cardio-vasculare, scade nivelul LDL-colesterol si creste HDL-colesterol, scade cantitatea de lipide din sange, fluidifica sangele si scade aterogeneza , reduce tensiunea sangvina. De asemenea, are proprietati antifungice, antibacteriene si antivirale, fiind folosit in tratamentul infectiilor, gripei, herpesului, candidozei si chiar in intoxicatiile alimentare cu salmonela. Usturoiul determina eliberarea de oxid nitric in sange, ca si medicamentul Viagra, ceea ce are ca rezultat cresterea fluxului de sange in penis si imbunatatirea erectiei.

Ceapa
Ceapa- este bogata in quercetina, fitonutrient antioxidant prezent si in mere si ceai, rata de absorbtie din ceapa fiind cu 32% mai mare, iar remanenta lui in organism de 24 de ore. Acest antioxidant creste capacitatea de aparare a organismului impotriva radicalilor liberi, a cancerului, tulburarilor circulatorii si a bolilor cardiovasculare. Consumul regulat de ceapa este indicat mai ales la fumatori, pentru ca aquercetina protejeaza peretii vezicii urinare contra agentilor cancerigeni. In cazul unei alimentatii sarace in vit. C si E (fructe si seminte) ceapa asigura antioxidantii necesari prevenirii bolilor. De asemenea, are efect sedativ, amelioreaza tusea si bronsitele.

Ardeiul iute
Ardeiul iute - stimuleaza circulatia, transpiratia si sistemul nervos, iar capsaicina, substanta responsabila de gustul iute, are efect protector pe mucoasa stomacului. Da, ati citit bine este recomandat ardeiul iute in ulcer si gastrita, deoarece capsaicina imbunatateste irigatia peretelui gastic, produce sucuri protectoare si acizi care ataca bacteriile. Ardeiul iute este folosit impotriva bolilor infectioase precum dizenteria sau holera, dar are si efecte pozitive cardiovasculare, scazand nivelul colesterolului si aterogenezei. Semintele ardeiului iute pot fi toxice si nu trebuie consumate. Iuteala ardeiului si puterea aromelor depinde de cantitatea de capsaicina continuta.

Patrunjelul
Patrunjelul este foarte bogat in vitamina C si consumat crud, este o excelenta sursa de fibre, fier si antioxidanti. Cantitatea trebuie sa fie substantiala, asa ca adoptati renumitul tabuleh libanez: salata de patrunjel cu germeni de grau, zeama de lamaie si ulei de masline-un adevarat izvor de sanatate. In plus clorofila din patrunjel neutralizeaza mirosul de usturoi.

Mararul
Mararul - se combina foarte bine cu branzeturile si pestele gras, proprietatile lui diuretice amelioreaza celulita, iar semintele uscate de marar au proprietati digestive. Mararul uscat poate inlocui sarea pentru persoanele cu probleme de hipertensiune arteriala.

Ghimbir
Ghimbirul-ajuta digestia si pus in ceai va scapa de toropeala matinala, pentru ca incalzeste si stimuleaza organismul. Amelioreaza ametelile, simptomele de rau de transport si greturile matinale de la inceputul sarcinii-deci folositi-l cat mai des in bauturi.

Chimen
Chimenul- stimuleaza productia de saliva si digestia.

Susan
Susanul- contine fier, calciu, zinc, ajuta la combaterea anemiei, oboselii, osteoporozei si amelioreaza productia de sperma la barbati. Grauntele de susan macinate se numesc tahini si sunt folosite in bucataria orientala la prepararea sosurilor, humusului sau in patiserie.