Balonare? Trateaz-o cu fenicul!

Posted by Alin Marinescu on Friday, February 10, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru fenicul

Cunoscut şi ca anason-dulce, anason-mare ori chimen-dulce, feniculul este o plantă aromată şi parfumată, utilizată în medicina naturistă sub formă de infuzie sau pudră. Are proprietăţi antispasmodice, antiinflamatoare şi antioxidante şi favorizează evacuarea gazelor intestinale.
Feniculul (Foeniculum vulgare) este folosit şi în gastronomie: fructele sale care seamănă cu nişte seminţe se presară în aluatul de pâine înainte de coacere ori pot fi adăugate în salate, iar rădăcina proaspătă de fenicul poate fi gătită în combinaţie cu legumele sotate.
În medicina naturistă se folosesc fructele de fenicul, numite în mod eronat seminţe. Principiile active din acestea au acţiune expectorantă, sedativă, diuretică şi carminativă (favorizează eliminarea gazelor intestinale). Feniculul conţine fier, calciu, magneziu şi potasiu, cât şi concentraţii mari de uleiuri volatile.

Remediu excelent pentru digestie
În anumite părţi ale lumii, este o practică destul de comună ca oamenii să mestece fructe de fenicul după mesele principale. Acest truc facilitează digestia şi elimină respiraţia urât mirositoare. Anumiţi compuşi din uleiurile esenţiale ce se regăsesc în fenicul stimulează secreţia de sucuri gastrice şi digestive şi, de asemenea, reduc inflamaţia de la nivelul stomacului şi intestinelor. Planta facilitează absorbţia substanţelor nutritive din alimente şi poate trata constipaţia. Astfel, feniculul protejează corpul de o gamă largă de probleme intestinale, mai ales că are proprietăţi antispastice.
Feniculul este un remediu extrem de popular împotriva flatulenţei, datorită proprietăţilor sale carminative: absoarbe gazele din stomac şi linişteşte crampele. Extractele din fenicul pot fi folosite de persoanele de toate vârstele, începând de la sugari şi copii, până la vârstnici, întrucât reduc flatulenţa şi ajută la eliminarea gazelor din intestine. Pentru tulburări digestive şi pentru calmarea spasmelor stomacului şi intestinelor, se recomandă un remediu simplu. O jumătate de linguriţă de fructe de fenicul se lasă la infuzat în 200 ml de apă clocotită. Se acoperă şi se lasă lichidul 10-15 minute. Se beau 2-3 căni pe zi, până la ameliorarea simptomelor.

Alte beneficii ale plantei
* Scade tensiunea arterială.Feniculul este o sursă foarte bogată de potasiu, un element vital pentru numeroase procese din organismul uman. Potasiul are o calitate importantă: este vasodilatator, ceea ce înseamnă că relaxează vasele de sânge şi reduce astfel tensiunea arterială. Hipertensiunea este strâns legată de un număr mare de probleme de sănătate, printre care infractul şi accidentul vascular cerebral. Include 1 cană (90 g) de bulb de fenicul în alimentaţia ta de zi cu zi şi te vei bucura de o doză sănătoasă de potasiu şi de toate beneficiile care vin la pachet cu acest mineral.
* Stimulează secreţia de lapte.Datorită proprietăţilor sale galactogene, feniculul este folosit la stimularea lactaţiei la proaspetele mămici. În acest caz, se recomandă tot o infuzie din ½ linguriţă de fructe de fenicul la 200 ml de apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, după ce fructele au stat la infuzat 15-20 de minute. Pentru stimularea poftei de mâncare, aceeaşi infuzie se bea călduţă, înainte de masă.
* Remediu împotriva obezităţii.Feniculul este un aliat excelent pentru a combate obezitatea, deoarece suprimă apetitul şi creează senzaţia de saţietate. Feniculul proaspăt accelerează metabolismul şi ajută la descompunerea grăsimii. În plus, este un bun diuretic. Atunci când vrei să accelerezi pierderea în greutate, rumeneşte fructele de fenicul într-o tigaie uscată, macină-le la rece sau pisează-le, apoi cerne-le printr-o sită fină. Consumă o jumătate de linguriţă din pudra de fenicul obţinută, cu un pahar cu apă călduţă, de 2 ori pe zi.

Info
Studiile arată că feniculul poate reduce simptomele menstruaţiilor dureroase. Planta are anumite proprietăţi care reglează ciclul menstrual.

In : Stiri din Sanatate 


Tags: balonare? trateaz-o cu fenicul!