A fost identificata gena disfunctiei erectile

Posted by Alin Marinescu on Friday, October 12, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Cercetatorii au identificat o varianta genetica ce este partial resposabila pentru disfunctia erectila. Descoperirea poate ajuta la crearea unor tratamente mai eficiente, conform specialistilor. Barbatii care detin o copie a acestei variante au un risc cu 59% mai mare de dezvoltare a disfunctiei erectile. AFP noteaza ca rezultatele au la baza analiza unei baze de date ce contine 36.649 de pacienti ai centrului Kaiser Permanente Northern California. 

Riscul disfunctiei erectile apare la unu din cinci barbati, conform unui studiu realizat in 2007, in SUA, dar riscul creste odata cu varsta. Aproape o treime din riscurile disfunctiei erectile sunt asociate factorilor genetici. Conform noului studiu, varianta genetica, descoperita recent, creste riscul aparitiei afectiunii cu 2%, noteaza descopera.ro. 

„Stim ca exista si alti factori precum fumatul, obezitatea, diabetul sau bolile cardiovasculare, iar barbatii care incearca sa rezolve aceste probleme pot reduce riscul disfunctiei erectile”, a declarat Eric Jorgenson, autorul studiului. „Din cauza faptului ca regiunea din genomul uman descoperita recent pare ca creste independent riscul acestei afectiuni, putem dezvolta noi tratamente ce ataca variatiile din zona genetica. Acest lucru are potentialul de a ajuta barbatii ce nu raspund tratamentelor existente in prezent”, adauga Jorgenson. 

In : Stiri din Sanatate 


Tags: a fost identificata gena disfunctiei erectile