5 avantaje ale dietei vegane

Posted by Alin Marinescu on Thursday, June 28, 2018 Under: Stiri din Sanatate

Întrucât există o legătură strânsă între consumul de produse de origine animal şi apariţia bolilor, tot mai multe persoane aleg să devină vegetariene şi să consume şi mai multe ceaiuri din plante. Află care sunt avantajele unei astfel de diete! 

Îmbunătăţeşte starea de spirit
 
Studiile arată că o dietă bogată în produse proaspete măreşte nivelul de hormoni care declanşează starea de bine. Spre exemplu, consumul de broccoli şi fructe de pădure asigură necesarul de magneziu, mineral responsabil cu îmbunătăţirea stării de spirit şi cu redarea energiei. Celelalte substanţe fitochimice din fructe, legume şi plante au rol calmant.
 
Te ajută să slăbeşti
 
Adepţii regimului vegetarian nu numai că sunt mai sănătoşi, dar sunt şi mai slabi. Prin urmare, consumul regulat de fructe şi legume şi renunţarea la carne şi alimente procesate ajută la scăderea în greutate şi la diminuarea grăsimii. Vegetarienii consumă, în medie, mai puţine calorii faţă de cei care mănâncă produse de origine animală, ceea ce îi ajută să îşi menţină greutatea după ce slăbesc. 

Protejează inima
Păstrează-ţi inima sănătoasă cu ajutorul fructelor, legumelor şi cerealelor integrale. S-a constatat că o dietă bogată în vegetale ajută la scăderea tensiunii arteriale şi protejează inima de afecţiunile cardiace, care pot apărea chiar şi pe cale ereditară. A fi vegan reduce riscurile cu o treime. 

Ajută digestia
Cu cât vei mânca mai multe fructe, legume şi cereale, vei observa că digestia ta se va îmbunătăţi şi nu vei risca, astfel, să ai probleme nici la nivelul stomacului, nici la nivelul intestinelor. Pe de altă parte, carnea este cel mai greu de digerat, de aceea persoanele care mănâncă des proteină animală pot suferi de indigestie, gastrită sau chiar cancer. 

Te ajută să trăieşti mai mult
Studiile spun că cei care urmează o dietă vegană pot trăi chiar şi cu 10 ani în plus faţă de o persoană care mănâncă orice. Polifenolii care se regăsesc în alimentele vegetale sunt reponsabili pentru longevitate şi înlăturarea stresului. 

In : Stiri din Sanatate 


Tags: 5 avantaje ale dietei vegane