Stimulente naturale pentru memorie
Memoria slaba si lipsa de concentrare nu mai afecteaza doar persoanele in varsta. in ultimii ani, din cauza stresului si a suprasolicitarii nervoase, aceste probleme apar din ce in ce mai frecvent la tineri. Natura ne ofera multe solutii pentru prevenirea imbatranirii premature a creierului si pentru imbunatatirea performantelor cognitive.
Soia contine lecitina, o substanta care se considera ca imbunatateste memoria. Un studiu efectuat la Cambridge, in Marea Britanie, a aratat ca o dieta pe baza de soia poate imbunatati pe termen scurt performantele cognitive ale studentilor. Uleiul de peste era recomandat inca de pe vremea bunicilor pentru combaterea rahitismului. Se administra copiilor pentru intarirea oaselor, dar si ca stimulent al inteligentei. Astazi se stie ca beneficiile aduse memoriei sunt date de fapt de acizii grasi omega3 din compozitia pestelui. Pelinul (Artemisia vulgaris) este considerat un tonic cerebral. El stimuleaza maduva spinarii si actioneaza in congestia cerebrala. Se foloseste si pentru tratarea somnambulilor.
Salvia (Salvia officinalis) este o planta aromata considerata de vechii chinezi un remediu terapeutic pentru tulburarile de memorie si oboseala. Salvia creste capacitatea de concentrare si are efecte relaxante. Ventrilica (Veronica officinalis) este o planta medicinala mai putin cunoscuta, in ciuda beneficiilor terapeutice deosebite. Ceaiul obtinut din aceasta planta se foloseste pentru scaderea colesterolului, combaterea nervozitatii, tratamentul vertijului si, nu in ultimul rand, pentru imbunatatirea capacitatii de memorare, fiind recomandat persoanelor cu activitate intelectuala intensa. Consumat seara inainte de culcare are efecte calmante.
Ginsengul imbunatateste puterea de concentrare, capacitatea de memorare si destreseaza organismul. Se crede ca saponinele din compozitia acestei plante ar putea intarzia imbatranirea in general a organismului si in particular a creierului. Produsele apicole – polenul si laptisorul de matca – au efecte de regenerare a celulelor nervoase, fiind recomandate adultilor si copiilor in egala masura. Gingko biloba se foloseste ca adjuvant pentru imbunatatirea memoriei, puterii de concentrare si combaterea vertijului. Studiile efectuate pana acum privind eficacitatea tratamentului arata insa ca planta nu are efecte atat de puternice incat sa aduca imbunatatiri vizibile in cazul persoanelor cu dementa senila sau boala Alzheimer.
Carnea contine vitamina B12, un ajutor de nadejde la formarea sistemului nervos, cu conditia sa nu fie grasa. Se considera ca scoaterea din alimentatie a carnii trebuie sa presupuna si aportul corespunzator de vitamina B12 din alta sursa. Laptele, branza si ouale contin, de asemenea, vitamina B12. Ceaiul verde contine substante antioxidante care protejeaza celulele de imbatranire. Contine, de asemenea, cofeina, un alcaloid care se gaseste si in cafea, nucile de cola sau cacao, si care are rol de stimulent al sistemului nervos central.
© Copyright Stiri din Sanatate