Stiri din Sanatate

Multe modificări apărute în organism pot afecta nivelul de conștiență al unei persoane. Starea vegetativă ocupă un loc important în această categorie. În trecut, starea vegetativă era folosită pentru a face refere la pacienții inconștienți ale căror funcții vitale erau, în general, substituite. Abia în anul 1970, doi neurologi renumiți, Brian Jennet și Freud Plum, au descris științific afecțiunea. De atunci, experții au publicat mai multe studii în care analizează starea vegetativă din diferite unghiuri. De fapt, există încă anumite controverse.

În acest articol, îți vom explica cele mai importante aspecte pe care ar trebui să le cunoști despre starea vegetativă.

Ce este starea vegetativă?
Pentru a explica mai bine, vom împărți creierul în două părți, în funcție de ceea ce controlează acestea:

Emisferele cerebrale controlează gândurile și comportamentele, făcându-ne conștienți de noi înșine și de mediul înconjurător. În ele găsim diferiți lobi (frontali, temporari, occipitali și parietali), cu funcții diferite îndeplinite de neuronii care se află în cortexul emisferelor.
Diencefalul, care constă în talamus, hipotalamus și trunchiul cerebral controlează funcțiile vitale. Acestea includ ciclul de veghe-somn, temperatura corpului, respirația, tensiunea arterială și frecvența cardiacă, printre altele. Această structură este creierul nostru primitiv.

Stare vegetativă este o tulburare de lungă durată care apare atunci când emisferele creierului nu mai funcționează. Prin urmare, persoana încetează să mai fie conștientă de sine și de mediu. Cu toate acestea, creierul primitiv, care își îndeplinește funcțiile vitale, nu este afectat.

Cauzele stării vegetative
Există mai multe cauze ale stării vegetative, deoarece orice tulburare care duce la afectarea creierului o poate provoca.

În mod normal, starea vegetativă apare deoarece funcția trunchiului creierului și a dienfalonului este reluată după un agent cauzal, dar nu se întâmplă același lucru și cu funcția cortexului cerebral sau funcția corticală.

Cele mai frecvente cauze sunt:

Traumatism la nivelul capului (de exemplu, un motociclist fără cască ce se lovește la cap într-un accident).
Tulburare care privează creierul de oxigen, cum ar fi stopul cardiac sau stopul respirator.
Boală cerebrovasculară, precum o arteră cerebrală care nu permite sângelui să ajungă la creier, ceea ce duce la un accident vascular cerebral.
Alte cauze pot fi tumorile, hemoragiile, infecțiile creierului și etapele finale ale demenței (precum maladia Alzheimer), printre altele. Aceste tulburări nu dăunează creierului primitiv, dar afectează cortexul cerebral.

Simptomele stării vegetative
Oamenii aflați într-o stare vegetativă pot face anumite lucruri care ne fac să credem că aceștia sunt conștienți, cum ar fi:

Deschid ochii. Pacienții pot alterna orele de somn cu ochii închiși cu perioade în care țin ochii deschiși.
Pot respira, suge, mesteca, tuși, înghiți, se pot gâdila și pot scoate sunete, printre altele.
Pot reacționa la stimuli puternici și par uneori să zâmbească sau să se încrunte.
Însă, creierul primitiv are aceste reacții fără nicio conștientizare. Ele sunt rezultatul unor reflexe involuntare de bază pe care le au toți oamenii.

De unde pot ști medicii că pacienții aflați în starea vegetativă nu sunt conștienți?
Pentru a determina dacă cineva este conștient, trebuie să existe intenție în acțiunile sale. Această intenție indică faptul că pacientul are legătură cu mediul extern:

Deși pacientul poate deschide și închide ochii și efectua mișcări ale acestora, nu are niciun scop. Mișcările sunt aleatorii și independente de stimuli. De exemplu, dacă pacientul are ochii deschiși și punem un creion în fața lui, nu îl va urmări dacă îl mutăm.
Pacientul nu face nicio mișcare motorie voluntară sau intenționată. Dacă face un gest sau ridică membrele, este pentru că reacționează la stimuli intenși. De exemplu, pot fi reflexe de trezire și de acțiune din cauza zgomotelor puternice. Restul mișcărilor sunt reflexe primitive, cum ar fi suptul, mestecatul și înghițitul, printre altele.
Nu poate vorbi și nu rostește niciun cuvânt. Dacă pacientul face zgomote, este vorba despre zgomote primitive.
Dacă primește o comandă verbală sau scrisă, pacientul nu o va urma sau nu va reacționa în niciun fel.
Pacientul are incontinență urinară și fecală.
Prin urmare, pacientul nu știe nimic, dar inima și plămânii săi continuă să funcționeze. Cu alte cuvinte, își poate menține tensiunea arterială și funcțiile cardiorespiratorii.

Diagnostic
Diagnosticul se bazează pe evaluarea simptomelor de către un medic specialist. Deși pacientul prezintă toate simptomele stării vegetative, medicul trebuie să observe pacientul o perioadă de timp pentru a confirma această stare. Dacă nu, anumite semne de conștiență ar putea fi trecute cu vederea.

Testele de imagistică pot ajuta medicii să descopere ce parte a creierului a fost afectată și să vadă dacă problema poate fi tratată. Pentru a vedea dacă există semne de conștiență, medicii apelează la teste precum imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (RMN) sau electroencefalograma (EEG).

Din păcate, aceste teste nu pot detecta nivelul de conștiență a pacientului, ci doar dacă există conștiență care nu poate fi determinată cu ochiul liber. Rezultatele pot afecta deciziile privind îngrijirea de lungă durată și posibilitatea de recuperare.

Prognosticul stării vegetative
În general, după mai mult de o lună, starea vegetativă este considerată a fi persistentă. Experții au stabilit faptul că durata stării vegetative, cauza acesteia și vârsta pacientului sunt factorii care pot schimba prognosticul.

Poate apărea o recuperare. Cu toate acestea, este de obicei minimă, cu consecințe mari și o calitate slabă a vieții.

Tratamentul stării vegetative
Persoanele aflate într-o stare vegetativă au nevoie de îngrijire completă. Mai presus de toate, medicii și angajații trebuie să asigure următoarele:

Măsuri preventive pentru probleme apărute din cauza imobilizării. Ulcerele sau contracturile se pot manifesta în zonele care sunt sprijinite. De asemenea, sângele stagnează în vene, provocând trombi sau cheaguri de sânge. Pentru a evita acest lucru, pacientul trebuie mobilizat pasiv.
Alimentație bună. Pacientul este hrănit prin tuburi care merg de la gură/nas către stomac sau direct în stomac. Nutrienții pot fi administrați și intravenos.
O curățare optimă a tuburilor și a pacientului pentru a preveni infecțiile.

Posibilitatea nerecuperării
Este puțin probabil ca acești pacienți să se recupereze. Medicii, rudele și, uneori, comisia de etică a spitalului trebuie să discute despre modul în care va fi tratat pacientul. De asemenea, dorințele pacientului cu privire la aceste tratamente trebuie luate în considerare dacă sunt cunoscute sau specificate în testamentul său.