Sport dimineaţa sau seara? Depinde de tine!
Sport dimineaţa sau seara? Depinde de tine!

Sunt persoane care spun că nu e nimic mai energizant decât alergarea de la 6:00 dimineaţa, în timp ce altele nu fac exerciţii fizice decât înainte de culcare. Sport dimineaţa sau seara, cum e mai bine?

Medicii spun că nu există dovezi ştiinţifice cum că, dacă faci sport dimineaţa sau seara se arde un număr diferit de calorii, dar că momentul zilei în care îţi faci exerciţiile fizice contează pentru felul în care te simţi. Ritmul circadian al corpului tău decide dacă eşti o pasăre de noapte sau dacă te trezeşti cu uşurinţă în zori - se pare că nu ai prea multe de spus în această privinţă. Acest ritm influenţează tensiunea arterială, nivelurile hormonale şi pulsul, toate având un rol în capacitatea corpului de a face mişcare. Sigur că momentul zilei pe care ţi-l alegi pentru sport e influenţat şi de programul de la serviciu, de nevoile familiei etc., dar încearcă să îţi asculţi şi corpul pentru a vedea când dă mai mult randament odată supus exerciţiilor fizice.

Când e bine să faci sport dimineaţa
Se pare că sportul dimineaţa este pentru persoanele cărora le e greu să fie perseverente în efectuarea exerciţiilor fizice. Specialiştii spun că, dacă vrei să urmezi un program regulat de mişcare, dar ţi-e greu să te conformezi, cel mai bine e să faci sport dimineaţa, după ce te trezeşti, pentru ca, mental, să ştii că ai scăpat de această grijă şi apoi să-ţi vezi de activităţile tale obişnuite. De asemenea, dacă eşti o persoană care tinde să fie afectată de insomnie, sportul făcut seara te va împiedica să adormi repede, deci mai bine îţi programezi mişcarea de dimineaţă. Nu uita să îţi faci încălzirea ceva mai lungă înainte de exerciţiul fizic, pentru că dimineaţa temperatura corpului este mai scăzută.

Când e bine să faci sport seara
Dacă eşti genul de persoană care se trezeşte extrem de greu dimineaţa şi are un nivel de energie foarte scăzut, atunci, pentru tine, momentul potrivit pentru a face sport este după-amiaza sau seara. Recomandarea specialiştilor este să nu faci sport imediat ce ai mâncat (pentru că sângele de care ai nevoie să se îndrepte spre muşchi se îndreaptă spre tractul digestiv după masă), ci după ce au trecut 90 de minute de la masă.

Poate că nu-ţi dai seama imediat dacă pentru tine e mai bine să faci sport dimineaţa sau seara, aşa că poţi încerca diferite variante de ore şi vezi care e cea mai potrivită pentru tine. E important să identifici un interval adecvat, pentru că te va ajuta să fii constant şi să nu sari peste antrenamente.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate