Cu ce trebuie sa spălăm alimentele pentru a ne feri de coronavirus
Cu ce trebuie sa spălăm alimentele pentru a ne feri de coronavirus

Experţii în siguranţa alimentelor susţin că pentru a ne igieniza alimentele putem folosi soluţii diluate, preparate dintr-o linguriţă de clor la un litru de apă, cu care să stropim de la distanţă mare alimentele. Apoi să le lăsăm să se usuce şi să le consumăm.

Alţii, sunt de părere că acest lucru nu este necesar şi poate fi chiar dăunător.
”Este puţin probabil să te infectezi cu coronavirus doar de pe alimente”, spune doctorul Tamika Sims, director al departamentului de Comunicări în Tehnologie Alimentară, din cadrul Consiliului Internaţional de Informaţii Alimentare.

”Într-adevăr, poate exista riscul transmiterii virusului în cazul în care cineva a tuşit sau a strănutat deasupra produselor cu doar câteva ore înainte ca dumneavoastră să îl consumaţi, însă şansele sunt foarte mici” a declarat Sims, doctor în virusologie şi imunologie.

Potrivit acestuia, clorul sau detergentul nu ar trebui folosite niciodată la curăţarea alimentelor:

”Clorul nu este făcut să fie folosit la curăţarea alimentelor! Înghiţirea acestei substanţe poate avea urmări majore asupra organismul. Clorul afectează plămânii, irită ochii, pielea şi gâtul. Dacă sunteţi îngrijoraţi cu privire la fructe şi legume, gatiţi-le! Este cel mai sigur mod! Sau spălaţi-le bine cu apă caldă!”, a adăugat Sims.

Conservele din metal sau plastic pot fi clătite, de asemenea, cu apă caldă, însă a precizat, din nou, că nu este dovedit faptul că noul virus se poate transmite prin alimente. Se pot folosi şi şerveţelele umede dezinfectate ca măsură de precauţie, însă produsele de curăţare trebuie să fie folosite cu precauţie pentru a nu atinge produsul.

Potrivit expertului, teama noastră ar trebui să fie de hypermarketuri şi de zonele aglomerate, deoarece virusul se transmite extrem de uşor pe cale aeriană.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate