Stiri din Sanatate

Boala Parkinson este a doua boală neurodegenerativă că frecvenţă după boala Alzheimer. Ca regulă generală, vârsta de debut a bolii este între 40 şi 70 ani, cu un vârf în decada a 6-a de vârstă, având o prevalenţă de circa 1% la vârsta de 65 ani şi de 3,5% la 85 ani.

Din punct de vedere etiopatogenic, boala Parkinson primară este consecinţa unui proces degenerativ neuronal difuz al sistemului nervos central, în care primele leziuni apar în trunchiul cerebral inferior şi care, progresând, determină la un moment dat o degenerescenţă şi a celulelor dopaminergice din substanţa neagră mezencefalică (pars compacta), suficient de mare pentru a dezorganiza sistemul de control al activităţii motorii de la nivelul ganglionilor bazali. În acest proces sunt afectate atât calea directă cât şi, mai ales, cea indirectă de la nivelul circuitelor corti co-strio-palidale, cu implicarea (dezinhibiţia) nucleului subtalamic Luys, având drept consecinţă o exacerbare a fenomenelor inhibitorii în circuitul palido-talamo-cortical.

Fenomenele degenerati ve celulare care conduc la aceste modifi cări funcţionale sunt determinate de alterări structurale ale unor proteine celulare, în unele cazuri printrun defect genetic demon strat, alteori printr-un posibil factor toxic care conduce printr-o serie de verigi patogenice moleculare (incomplet identificate până în prezent, dar în care stresul oxidativ joacă un rol important), la moartea celulară prin apoptoză.

Boala Parkinson primară este o afecţiune cu evoluţie progresivă, care începe cu mulţi ani înaintea debutului clinic şi care are o evoluţie continuă după aceea în următorii cca. 15 ani sau mai mult. Viteza de progresie este variabilă de la pacient la pacient.

Simptome boala Parkinson

Semnele clinice majore ale parkinsonismului sunt:
- tremorul de repaus cu o frecvenţă de 4-7 cicli/s.
- hipokinezia, definită că o dificultate în iniţierea actelor motorii, mai evidentă atunci când este necesară trecerea de la un anumit tip de mişcare la altul (care adesea nu se poate face decât după o perioadă de blocaj motor) şi care determină un aspect global de „sărăcire“ a complexităţii comportamentului motor; forma extremă a hipokineziei este akinezia.
-bradikinezia, definită că o scădere a vitezei de realizare a mişcărilor (lentoare); deoarece diferenţierea clinică a hipokineziei de bradikinezie este uneori difi cil de realizat, ele reprezentând caracteristici ale actului motor care se întrepătrund în mare măsură, în practica clinică se foloseşte adesea doar termenul de bradikinezie, cu sens mai larg (care include de fapt şi caracteristicile hipokineziei – v. scala UPDRS).
-rigiditatea musculară caracteristi că parkinsonismului, cu fenomenul de roată dinţată.
postura în flexie şi mersul cu paşi mici, cu viteză variabilă, uneori cu fenomene de freezing şi căderi frecvente.
Alte semne clinice sugestive pentru parkinsonism (facies hipomimic, micrografi e, hipofonie, diminuarea mişcărilor automate, postura caracteristi că a mâinii ş.a.) sunt sugestive pentru diagnostic, în particular în formele clinice de debut, dar numai dacă se asociază unuia sau mai multor semne majore.