Simptome ale sarcinii
Simptome ale sarcinii

Încă din primele săptămâni de sarcină, corpul suferă modificări, dar simptomatologia diferă de la caz la caz. Deşi majoritatea gravidelor se confruntă cu stări de greaţă în primul trimestru, unele femei chiar şi în această perioadă „înfloresc“.

Absenţa menstruaţiei
Pentru cele mai multe femei, absenţa menstruaţiei este un simptom evident al sarcinii, mai ales în condiţiile unui ciclu regulat. În cazul contrar, al unui ciclu neregulat, câteva zile de întârziere a menstruaţiei pot fi puse pe seama stresului sau a unei disfuncţii hormonale sau tiroidiene. Trebuie reţinut faptul că unele femei observă o uşoară sângerare la data când ar fi trebuit să apară în mod normal menstruaţia. Este vorba despre sângerarea de implantare (durează maximum 48 de ore şi poate fi confundată cu menstruaţia), care apare după aproximativ 9 zile de la fecundare, când ovulul fecundat se ataşează de stratul intern al uterului.

Greţurile matinale
Problemele digestive sunt o neplăcere frecventă în sarcină, mai ales în primele 3 luni. În general, apar în cea de-a 4-a sau a 6-a săptămână de la ultima menstruaţie. Ating un vârf în jurul săptămânilor 8-12 de sarcină, iar simptomele se ameliorează între săptămânile 15 şi 17 de sarcină. Există şi gravide norocoase, care nu experimentează greţurile matinale, la fel cum sunt şi unele care trebuie să suporte stările de greaţă pe tot parcursul sarcinii. Cauza apariţiei lor o constituie schimbările hormonale, responsabil fiind hormonul beta-HCG, secretat de placentă. Se întâmplă, uneori, ca greţurile să aibă şi o componentă psihologică: unele femei au simptome de greaţă din momentul când descoperă că sunt însărcinate.

Oboseala
În decursul primului şi celui de-al treilea trimestru de sarcină, oboseală este unul dintre cele mai frecvente simptome resimţite de femeile însărcinate. Sentimentul de epuizare se datorează schimbărilor hormonale, fizice şi emoţionale ale viitoarelor mame, dar situaţia se va remedia simţitor în trimestrul al doilea de sarcină. Oboseala poate fi provocată de creşterea nivelului hormonului progesteron, dar şi din cauza stresului, pentru că sarcina este bulversantă din punct de vedere psihologic.

Hemoroizii
Apariţia hemoroizilor – dilataţii ale venelor varicoase din interiorul sau exteriorul rectului – este unul dintre cele mai frecvente simptome resimţite de gravide. În sarcină, uterul se măreşte şi presează venele pelvine şi vena cavă inferioară, încetinind astfel circulaţia sangvină din partea inferioară a corpului. Acest fapt provoacă o creştere a presiunii asupra venelor localizate mai jos de uter, care vor deveni dilatate sau umflate. O altă cauză frecventă a apariţiei hemoroizilor o reprezintă constipaţia.

Nevoia frecventă de a urina
Un simptom frecvent pe care gravidele îl percep ca pe un disconfort accentuat este nevoia de a urina chiar şi o dată la jumătate de oră. Acest lucru se întâmplă pentru că sângele circulă mai rapid la nivelul rinichilor. De altfel, volumul sângelui creşte cu 50% în timpul sarcinii, ceea ce obligă rinichii să proceseze o cantitate mai mare de lichid.

Sâni dureroşi şi umflaţi
Începând cu săptămânile 6-8 de sarcină, sânii se măresc, pentru a fi pregătiţi de alăptare. Sub acţiunea hormonilor, sânii devin mai dureroşi şi mai sensibili. Pielea se întinde, iar mameloanele devin mai proeminente şi mai închise la culoare.

Dureri de spate
Aceste dureri pot apărea relativ devreme în sarcină şi durează până la final, fiind provocate de creşterea uterului şi de schimbarea centrului de greutate, dar şi din cauza unui hormon care relaxează ligamentele de la nivelul bazinului.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate