Reteta secreta prin care slabesti mai usor
Reteta secreta prin care slabesti mai usor

Te-ai hotărât să ţii dietă, însă nu vrei să renunţi la anumite grupe de alimente? O metodă sigură să topeşti kilogramele în plus este să mănânci mai puţin din anumite produse. Iată cum poţi să reduci porţiile şi numărul de calorii ca să slăbeşti fără să te înfometezi.

Atenţie la cantităţi!
Micşorarea porţiilor trebuie să fie sinonimă cu pierderea în greutate, nu cu înfometarea. Medicii ne sfătuiesc ca, dacă dorim să slăbim în acest fel, e nevoie ca în primul rând să fim atenţi nu atât la cantitatea generală de mâncare pusă pe farfurie, cât mai ales la cantităţile anumitor alimente. De exemplu, felia de carne să nu fie mai mare decât palma, iar din migdale, alune şi alte nuci să nu consumăm mai mult decât putem închide în mână atunci când strângem degetele. De asemenea, să folosim la masă farfurii normale, nu mari.

Mănâncă la fiecare 2-3 ore
În timpul unei diete, e foarte important să nu simţim acut senzaţia de foame pe termen lung, pentru că ar putea fi primul pas spre renunţarea la cură. Până te obişnuieşti cu porţiile mai mici, e bine să mănânci mai des. Plănuieşte-ţi mesele la fiecare 2-3 ore şi pregăteşte-ţi tot ce vrei să mănânci. De exemplu, poţi lua micul dejun la ora 8:00, o gustare la 11:00, prânzul la 13:00, o altă gustare la 16:00 şi cina la ora 19:00. Iar dacă mai simţi nevoia să guşti ceva aproape de ora culcării, apelează la un măr.

Consumă proteine la fiecare masă
Cercetările au arătat în mod repetat că proteinele menţin senzaţia de saţietate mai mult timp decât carbohidraţii sau grăsimile. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să exagerezi cu aportul de proteine! Consumă la fiecare masă aproximativ 100 g din unul dintre următoarele alimente: ouă, lactate, carne slabă de pui sau curcan, peşte, fasole boabe, năut, linte, tofu.

Umple-ţi farfuria cu legume
Chiar dacă ştii că eşti la regim, să vezi doar o felie de carne sau de brânză în mijlocul farfuriei nu e deloc încurajator atunci când ţi-e foame. Alegând să mănânci doar 100 g de proteine şi să completezi restul farfuriei cu fasole verde, varză sau spanac te face să vezi în faţa ochilor un volum suficient de mare de mâncare, dar numărul de calorii va fi redus. Bogate în apă şi fibre, vegetalele fără amidon te ajută să te simţi sătul fără să te îngraşe. În plus, se recomandă şi introducerea în dietă a unei supe de legume, fie la masa de prânz, fie la cea de seară. Aşa, ai senzaţia că mănânci mai mult, dar, de fapt, aportul de hrană şi calorii este neglijabil.

Bea mai multă apă
Apa hidratează, ajută digestia şi contribuie la eliminarea deşeurilor din corp. În plus, are zero calorii. Bea 1 pahar cu apă dimineaţa, imediat după trezire, şi câte 1 pahar între mese.

Mic dejun:

2 felii subţiri de pâine integrală cu 100 g de brânză slabă (sau 100 g fasole bătută), 1 castravete crud, 1 ardei gras, 1 ridiche

SAU

1 smoothie preparat din: 150 g de iaurt grecesc sau lapte de migdale, 5-6 căpşuni, 1 mână de spanac

Gustare:

250 g ananas, kiwi sau mere

Prânz:

1 supă de legume

100 g de curcan, pregătit la abur şi 250 g de broccoli, peste care pui un praf de sare, 1 căţel de usturoi pisat şi 1-2 linguri de zeamă de lămâie

SAU

1 supă de legume

150 g de ciuperci la grătar umplute cu 150 g mozzarella

Gustare: 1 pumn de migdale, alune de pădure sau nuci (crude sau coapte fără ulei)

Cină

100 g de peşte fiert sau preparat la abur cu 350 g de fasole verde, asezonate cu lămâie şi, după gust, usturoi, cimbru sau alte condimente simple

SAU

100 g hummus, 1 roşie mare feliată, amestecată cu o jumătate de legătură de pătrunjel tocat şi zeamă de lămâie, 1 castravete murat, 1-2 lipii de graham

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate