Plante utile in ameliorarea crizelor biliare
Plante utile in ameliorarea crizelor biliare

Bila este responsabila de emulsionarea grasimilor din organism, mareste absorbtia lipidelor si ajuta la extragerea substantelor solubile în grasime, precum vitaminele A, D, E si K. Criza de bila sau dischinezia biliara apare atunci cand organismul este suprasolicitat din cauza consumului excesiv de grasimi, tutun si alcool, cele mai frecvente simptome fiind durerile în partea dreapta a abdomenului, sub nivelul coastelor, gust amar, greturi, varsaturi (cu o senzatie de amareala în gura), arsurile în partea superioara a abdomenului (cuprinsa între coaste si ombilic), lipsa poftei de mancare, iritabilitate crescuta, astenie fizica sau intelectuala si balonari.

Pentru a preveni, diminua si elimina simptomele, puteti consuma: - salvie, sub forma de infuzie (o lingurita de frunze uscate si maruntite la o cana cu apa fierbinte), cate 2 cani pe zi. Are proprietati antiinflamatorii, antiseptice si sedative. Este contraindicata femeilor însarcinate sau care alapteaza; - galbenele, sub forma de infuzie (2 lingurite de flori uscate la o cana de apa fierbinte), cate 1-2 cani pe zi. Are proprietati sedative, antiinflamatorii, stimuleaza secretia de bila si eliminarea ei. Este contraindicata femeilor însarcinate sau care alapteaza; - maces, sub forma de infuzie (o lingura de fructe se adauga la o cana cu apa clocotita se lasa la infuzat jumatate de ora), cate 2 cani pe zi. Are efect detoxifiant, elimina toxinele din ficat si stimuleaza secretia de bila; - sunatoare, sub forma de infuzie (o lingurita de planta se adauga la o cana de apa fierbinte si se lasa la infuzat 15 minute), cate 2-3 cani pe zi. Are efect antidepresiv, antiviral, antiinflamator, diuretic, antiseptic, astringent si cicatrizant. Este contraindicata persoanelor aflate sub tratament cu anticonceptionale, antidepresive sau anticoagulante; - ridiche neagra, sub forma de suc (o cana de suc proaspat se amesteca cu jumatate de cana de miere de albine), cate 3-6 linguri pe zi, între mese. Are efect detoxifiant, depurativ, energizant, imunostimulator, mineralizant, stimuleaza secretia de bila. Este contraindicata persoanelor care au calculi biliari sau afectiuni ale tiroidei.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate