Stiri din Sanatate

Lemnul dulce este o planta nativa din Europa si Asia si este cunoscuta de secole pentru utilizarea sa atat in scop medicinal, cat si ca indulcitor pentru diverse bauturi sau dulciuri. O componenta a radacinii de lemn dulce, care este de 50 de ori mai dulce decat zaharul. Alti compusi bioactivi sunt: cumarina, polizaharidele, izoflavonele, fitosterolii.

De la lemnul dulce se foloseşte rădăcina, bogată în substanţe zaharoase, fiind de 60 de ori mai dulce decît zahărul, iar din 3 sau 4 kg de rădăcini proaspete se poate obţine 1 kg de produs uscat. În compoziţia rădăcinilor de lemn dulce s-au fost identificate peste 150 de substanţe benefice pentru sănătate, cum sunt calciu, fosfor, sodiu, molibden, vitamina B, mangan, zinc, fier şi cupru. De asemenea, conţinutul în amidon e de 30%, iar cel de lipide sub 1%, substanţe amare, rezine (5%) şi aminoacidul asparagină.

Planta este folosită în medicină de peste 5.000 de ani, tratând o serie întreagă de afecţiuni şi întărind sistemul imunitar, fiind eficientă şi la asimilarea altor medicamente, prin mărirea efectului curativ.

Rădăcina de lemn dulce, proprietăţi. Indicată în inflamaţiile cronice ale tractului digestiv

Rădăcina de lemn dulce este foarte eficientă în fluidizarea expectoraţiei, fiind recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, însoţite de procese inflamatorii. De asemenea, infuzia de lemn dulce previne sau ameliorează efectele nocive ale aspirinei, prin protejarea stomacului şi creşterea imunităţii. Este recomandată şi în cazul răcelilor şi gripei.

Maceratul de lemn dulce este indicat mai ales în cazul ulcerului, cu eficienţă în inflamaţii cronice ale tractului digestiv. În astfel de situaţii se poate prepara maceratul din 100 sw grame de pulbere de rădăcină, în 50 ml apă rece. Compoziţia se ţine la frigider şi se administrează câte trei linguriţe pe zi, în timpul crizelor. Rădăcina de lemn dulce este eficientă şi în cazul constipaţiei, dar şi în tratarea afecţiunilor bucale, cu rezultate în combaterea bacteriilor din cavitatea bucală, responsabile cu apariţia cariilor dentare şi a bolilor gingivale. În acest scop, se folosesc trei linguri de rădăcină mărunţită care se pun în 100 ml apă şi se fierb timp de cinci minute. Compoziţia se strecoară şi apoi se foloseşte, după mese, la clătirea gurii.

Acţiunea antispastică şi cea diuretică recomandă lemnul dulce în cazuri de calculoză renală şi biliară. Ba chiar, evoluţia hepatitelor virale de tip A, B, C poate fi stagnată în urma tratamentului cu rădăcina de lemn dulce, după cum s-a dovedit în urma unui studiu realizat în Japonia, ocazie cu care s-a observat şi tratarea carcinoamele hepatice, mai ales în fază incipientă. În timpul cercetării s-a observant că glicirizina din lemnul dulce este utilă în cazul hepatitei cronice şi a cirozei hepatice.

Nu în ultimul rând, tinctura de lemn dulce se foloseşte şi în reumatism, dar şi în cazuri de lupus eritematos, ca tratament de sine stătător sau ca adjuvant.