Pestele fugu sau in traducere libera porcul de rau, cunoscut ca fiind cel mai periculos peste comestibil din lume, a suferit o mutatie, iar autoritatile din Japonia au intrat in alerta, relateaza digi24.ro, care citeaza Reuters. Pestele Fugu este una dintre cele mai cautate delicatese din lume, dar si una dintre cele mai periculoase, iar un kilogram poate costa pana la 265 de dolari in varful sezonului. Acesti pesti contin tetrodotoxina, o otrava puternica pentru care nu exista niciun antidot.
In realitate, stridiile cu origine dubioasa ucid mai multe persoane in fiecare an, asta deoarece in Japonia de exemplu sunt bucatari specializati in prepararea pestelui fugu. Acestia stiu cum sa-i elimine neurotoxinele si cum sa-l prepare. Acum insa, exista o temere tot mai mare a autoritatilor japoneze: pestele fugu a suferit mutatii din cauza schimbarilor climatice. Apa marii din arhipelagul Japoniei este tot mai calda, ceea ce face ca speciile de fugu sa se impercheze si rezulta specii hibride.
Aceste specii hibride de fugu sunt pescuite in numar tot mai mare. Daca inainte se gasea un peste la o mie pescuiti, acum procentul pestilor fugu hibrizi a ajuns la circa 20% fata de pestii fugu obisnuiti. Daca la speciile obisnuite neurotoxina se afla in ficat si in organele reproducatoare, la cele hibride se gaseste si in piele sau muschi. Iar riscul este mult mai mare, daca bucatarul nu face deosebire intre specii. Guvernul japonez a recomandat evitarea consumului de pesti fugu hibrizi, insa solutia nu este asa simpla: chiar si bucatarii cu expereinta au dificultati in a deosebi pestii „clasici” de cei hibrizi.(A.M.)
© Copyright Stiri din Sanatate