samburi migdale
Gustări sănătoase care potolesc foamea

Cu siguranţă eşti familiarizat cu recomandarea nutriţioniştilor de a consuma câte 2 gustări pe zi. Pentru ca aceste mici răsfăţuri să nu-ţi afecteze sănătatea şi silueta, este bine să faci alegeri inspirate.

Din cauza stilului de viaţă alert, mâncăm pe fugă, în special alimente procesate, iar consecinţele acestui regim nu sunt nesemnificative: riscăm să avem probleme cu greutatea, să ne îmbolnăvim şi să ne simţim din ce în ce mai obosiţi. De aceea, este important să ne stabilim un program zilnic de 3 mese şi 2 gustări, pe care să-l respectăm cu stricteţe.

Seminţe crude
Ambalate separat sau amestecat, seminţele de in, de susan, de mac, de floarea-soarelui şi de dovleac, pe lângă faptul că potolesc foamea, conţin fibre şi grăsimi sănătoase care menţin echilibrul dintre colesterolul „rău“ şi cel „bun“, susţin specialiştii în domeniu. Ca gustare, consumă aproximativ un pumn de astfel de seminţe.

Alune de pădure, nuci şi migdale
Când simţi nevoia de a ronţăi ceva, consumă câteva migdale, alune de pădure sau nuci. Gustoasele fructe oleaginoase îţi vor potoli foamea şi te vor ajuta să-ţi menţii greutatea. Întrucât sunt bogate în fibre şi proteine, ele au beneficii şi pentru sănătate. Migdalele previn osteoporoza şi stimulează tranzitul intestinal, alunele de pădure scad riscul de boli cardiace, iar nucile ţin la distanţă cancerul. Poţi să le mănânci crude sau combinate cu iaurt cu puţine grăsimi. Pentru că au un conţinut caloric mare, nu consuma mai mult de 15 migdale, 20 de alune de pădure şi 10 nuci pe zi.

Fructe proaspete
Vin la pachet cu multe vitamine, minerale şi fibre. Ajută digestia şi sunt ideale când ţi-e poftă de ceva dulce. Citricele, merele, bananele reduc senzaţia de foame, fiind ideale ca gustări. Consumă-le ca atare sau în combinaţie cu fructe oleaginoase. Sub formă de suc, fructele nu sunt o alternativă sănătoasă, căci, în procesul de obţinere a sucurilor, se îndepărtează o mare parte din pulpă, unde se găsesc majoritatea substanţelor nutritive.

Smochine deshidratate
Conţin vitamine (A, B1, B2, K) şi minerale (calciu, fier, fosfor, magneziu, sodiu şi potasiu), necesare bunei funcţionări a organismului. Le poţi consuma între mese, ca gustare. Nu le combina cu lapte, pentru că există riscul să te îngraşi.

Ciocolată neagră

Se numără printre cele mai apreciate gustări, în special când ţi-e poftă de ceva dulce. Acest deliciu nu-ţi afectează silueta, dar doar dacă mănânci numai 3 pătrăţele de ciocolată neagră, cu cel puţin 70% cacao. Evită ciocolata cu arome, pentru că are foarte mult zahăr.

Iaurt
Eşti în căutarea unui aliment numai bun de consumat când ai nevoie de energie? Sursă de proteine, care induc senzaţia de saţietate, iaurtul poate fi consumat ca atare sau în combinaţie cu un alt aliment. De exemplu, cu fructe de pădure. Recomandat este iaurtul cu puţine grăsimi şi fără zahăr.

Legume crude
O farfurie cu legume tăiate pe lung te scoate din impas când nu mai ştii ce să mai ronţăi în pauza de la serviciu. Beţişoarele din morcovi, ţelină, ardei şi castravete sunt o sursă excelentă de vitamine, minerale, antioxidanţi şi acizi graşi Omega-3. Acestea dau senzaţia de saţietate şi accelerează metabolismul.

Brânză semidegresată cu biscuiţi din cereale integrale
Îţi plac brânzeturile? Ca gustare, încearcă brânza semidegresată cu biscuiţi din cereale integrale. Combinaţia ajută la reglarea apetitului alimentar până la următoarea masă. În funcţie de preferinţe, poţi înlocui cerealele integrale cu roşii, ardei sau castraveţi.

Humus cu batoane de legume
Humusul conţine năut, usturoi, suc de lămâie, tahini (pastă de susan) şi ulei de măsline. Toate aceste ingrediente sunt surse excelente de vitamine, minerale, proteine, fibre, grăsimi mononesaturate şi polinesaturate. Mânâncă humusul cu beţişoare de morcovi, batoane de ţelină sau ardei gras.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate