Gripa in sarcina: simptome, riscuri si tratament
Gripa in sarcina: simptome, riscuri si tratament

Spre deosebire de raceala, gripa declanseaza o stare de disconfort care poate fi periculoasa atat pentru gravida, cat si pentru fat. De aceea, gripa in sarcina trebuie tratata cu seriozitate.

Femeia care urmeaza sa devina mama sufera din pricina imunitatii deja scazute, proces care apare odata cu modificarile produse in corp in perioada sarcinii. Asadar, in conditiile unui sistem deficitar de aparare al organismului, gripa in sarcina poate fi o adevarata problema.

Multe gravide tin sub control boala, tratamentul administrat da roade, insa unele femei au serios de suferit de pe urma simptomelor neplacute caracteristice gripei. In plus, gravidele sunt expuse riscului sa dezvolte complicatii atat pentru ele, cat mai ales pentru fat.

Ca sa nu fie confundate, retine ca, in cazul unei raceli comune, temperatura corpului rar depaseste 38 de grade Celsius. In schimb, cand vine vorba despre gripa in sarcina, temperatura creste adesea mai sus de 39 de grade.

Principalele simptome pentru gripa in sarcina
In cazul racelilor, principalele simptome se manifesta in zonele nasului si gatului. Cand apare gripa, asteapta-te la un debut violent, cu stare generala proasta, dureri de cap si musculare, uneori dureri articulare. Pot aparea si simptomele clasice: durere in gat, nas infundat, apetenta, greata, varsaturi, diaree, oboseala.

Daca poti deosebi de la bun inceput cu ce afectiuni te confrunti, si o abordezi corect din punct de vedere al tratamentului, sansele sa reduci perioada de boala sunt considerabil mai mari.

In cazul racelii, odihna, ceaiurile cu multa lamaie, miere si supa de pui sunt de baza pentru o insanatosire eficace.

Atentie! Daca gravida si-a administrat vaccinul antigripal si a contractat boala, este bine de stiut ca simptomele vor fi mai blande, iar gripa mai usor de depasit.

Cel mai bun tratament
In caz de gripa in sarcina, cel mai eficient tratament este cel prescris de medicul de familie in colaborare cu medicul ginecolog–obstetrician. De obicei, paracetamolul simplu amelioreaza starea de sanatate. Cand acesta nu este suficient, medicul poate prescrie medicamente antivirale, care isi pot face maximum de efect daca tratamentul este inceput in primele 48 de ore de la debutul simptomelor. Totusi, tratamentul medicamentos antiviral poate fi recomandat si mai tarziu, cu scopul de a ajuta organismul sa faca fata cu bine infectiei. In functie de trimestrul de sarcina si de simptomele acuzate, medicul va prescrie si alte medicamente de ajutor in tratament. Atentie! Nu lua niciun tratament fara sa consulti in prealabil obstetricianul!

Ce riscuri pot aparea
Stiai ca o gravida are un risc de pana la 5 ori mai mare de a dezvolta complicatii din cauza gripei, decat un adult sanatos? Cea mai frecventa complicatie care poate aparea este bronsita, o inflamatie a cailor respiratorii inferioare, urmata de otita, meningita encefalita, endocardita etc. Este bine sa stii ca, in unele cazuri, gripa poate creste riscul de nastere prematura si chiar de deces al fatului la nastere sau la cateva zile dupa nastere.

Trebuie sa stii ca gripa contractata in primul trimestru de sarcina, asociata cu febra puternica, poate cauza anomalii congenitale, in special defecte de tub neural si probleme cardiace.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate