Greseli surprinzatoare care iti ruineaza dieta
Greseli surprinzatoare care iti ruineaza dieta

Te straduiesti prea tare. Desi ti-ai impus sa consideri dieta lipita pe frigider un fel de regulament strict, tot nu reusesti sa-ti tii mainile acasa. O patratica de ciocolata nu se pune, un fursec acolo… nu e mare contributie calorica… Si ce bine merge o gura de cola sa-ti potolesti setea dupa o portie de branza de vaci! Azi asa, maine asa, si te pomenesti ca dupa o luna de „restrictii”, n-ai pierdut deloc din greutate sau ai scapat de un numar de grame pe care doar un cantar extrem de inteligent le poate „remarca”. In fata prietenilor sau a familiei, n-ai recunoaste nici picata cu ceara ca te-ai abatut de la regimul tau drastic. Mai mult, daca dieta e cam extremista si cei din jur incearca sa te avertizeze sau sa-ti explice ca iti periclitezi sanatatea, devii agresiva, gasesti explicatii, minti ca te simti bine si ca habar n-ai cum e sa ai un vertij din cauza infometarii etc.

Conversatiile despre diete dureaza prea mult. In momentul in care cineva pomeneste despre slabire, toti cei de fata emit pareri, chiar si cei care habar n-au de diete, pentru ca greutatea nu le-a pus niciodata probleme. Iar tu, care te chinui sa scapi de cateva kilograme, te simti cu musca pe caciula. Toate aceste discutii nu fac decat sa te amarasca. Fie ca tii regimul cu strictete sau calci des in „strachini”, ajungi sa te condamni pentru kilogramele tale. Ai senzatia ca toti te invinovatesc din priviri, asa ca esti tentata sa te scuzi, sa te acuzi, sa te autoironizezi si sa scoti in evidenta toate punctele (pe care tu le consideri) slabe. Evident, tot tu ai de pierdut: sunt lucruri pe care altii nici nu le observa, iar tu nu faci decat sa le atragi atentia si sa-i convingi de „gravitatea” lor. Ai parte de asemenea dezbateri? Ar fi doua posibilitati: ori te informezi temeinic si ii faci „praf” pe toti cu lucrurile pe care le cunosti despre nutritie, ori schimbi subiectul. Autoironia e amuzanta, dar nu atunci cand iti provoci suferinta. Nu uita ca, de cele mai multe ori, stresul e cel care ingrasa!

Jobul tau e prea solicitant. Sau… asa pretinzi tu! Multe dintre noi dau vina pe programul de la serviciu; cum ca el nu ne-ar permite sa ne tinem de o dieta. De acord, un program infernal iti poate pune bete in… farfurie, dar lucrurile nu stau tocmai asa. In realitate, nu sarim niciodata peste fast-food, chipsuri, biscuiti (mai ales ca se pot manca cu o singura mana in vreme ce butonezi cu cealalta). Scuza cu „n-am timp sa mananc” se traduce in anumite cazuri cu „n-am chef sa mananc ce si cum trebuie”. Desigur, exista joburi care nu-ti permit sa te deconectezi nicio clipa, nici macar pentru a merge la toaleta sau pentru a manca. Dupa o zi la o slujba ca asta, iti petreci seara in frigider, iar rezultatele nu intarzie sa apara… pe cantar! In oricare dintre situatii te-ai gasi, trebuie sa iei masuri pana nu e prea tarziu.

Pentru primul caz, pasul de inceput ar fi sa incerci sa recunosti adevarul macar fata de tine insati, dupa care sa inlocuiesti mesele acelea doldora de calorii cu gustari usoare si sanatoase. In celalalt caz, lucrurile sunt ceva mai simple: mananca! Cel putin trei mese la birou, ca sa nu mai poftesti la mancare atunci cand ajungi seara acasa. Trebuie sa-ti gasesti timp, e in joc viitorul tau!

Dieta ta e nerealista. Cand o citesti pentru prima data si mai afli si cat e de eficienta, treaba e ca si rezolvata, deja te vezi fara 10 kilograme. Ti se pare floare la ureche, mai ales ca nu e o dieta solicitanta: nu ai nevoie decat de… un mar, o frunza de salata si o telina rasa pe zi. Deci nu va trebui sa-ti pierzi vremea tocandu-ti tone de varza si nervi, sau cine stie ce alte retete pe care le-ai incercat in trecut (si nu au functionat). Apoi, urmeaza partea practica… De groaza! Frustrari, cosmaruri cu prajituri cremoase care fug de tine si tone de telina care cad din cer, vise „erotice” cu turta dulc. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca anumite mancaruri care nu ti-au facut niciodata cu ochiul, iti zambesc acum rautacios si te fac sa lesini de pofta. Cum de ti-ai inchipuit ca te poti inhama la un asemenea program? Iti placea sa mananci, nu?
Din pacate, persoanelor gurmande le e cel mai greu sa reziste in asemenea conditii – desi, fapt surprinzator, ele sunt cele mai atrase de astfel de regimuri extreme. Cat despre efectele post-dieta, nu mai sunt de mult un secret: te ingrasi la loc si mai pui si peste!

Viata ta sociala e „light”. Bun, esti la dieta. Fie ca e una documentata, recomandata de medic, fie ca e „imprumutata” de la vreo prietena, in momentul cand te apuci de treaba apar probleme in ceea ce priveste factorul socializare. Adio intalniri cu prietenii, petreceri, iesiri la cafele cu fetele, te excluzi si din gasca celor care isi comanda mancare la birou. Devii o Cenusareasa… in varianta mult mai infometata. Ii eviti, ii refuzi, te izolezi, ii invinovatesti, ca si cum te-ar obliga ei sa mananci. De multe ori ai cazut in ispita „din cauza lor”, nu? Chiar daca stiau ca tu tii dieta si incercau sa te menajeze (nu mancau in prezenta ta sau consumau numai ce aveai si tu voie), tie tot nu-ti convenea situatia, pentru ca nu mai aveai pe cine da vina in caz ca „gustai” si tu o portie-doua de prajiturele. Trebuie sa te convingi de un lucru: cine are de castigat de pe urma dietei tale? Tu. Cine va fi mandra de realizarea ta? Tu. Deci cine va trebui sa fie sincera cu sine?…

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate